International   •   Campionate   •   ITALIA

Napoli îl blindează pe Khvicha Kvaratskhelia » Noul contract propus georgianului

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 23 iunie 2023

Napoli îi oferă un contract de 3 milioane de euro lui Khvicha Kvaratskhelia (22 de ani), căruia îi prelungește acordul cu încă cinci sezoane. Cel mai bun jucător din Serie A în campionatul trecut este ferit astfel de tentațiile unui transfer „afară”, și cu clauza de 75 de milioane de euro.

Napoli nu vrea să-și mai piardă niciunul din starurile cu care a reușit să ia titlul după 33 de ani de așteptare. Dacă sud-coreeanul Kim Min-jae e foarte aproape de Bayern, care-i va plăti clauza de reziliere, lui Victor Osimhen i-a pus un preț prohibitiv de 150-180 de milioane de euro, sumă de care puține cluburi din lume se pot apropia, dar nu înseamnă că este imposibil de luat de la Napoli.

Celuilalt „geamăn”, Khvicha Kvaratskhelia, i-a modificat contractul, pentru a îndepărta posibilii clienți. Sportmediaset anunță că cel mai bun jucător din Serie A în sezonul trecut va semna un nou acord, valabil până în 2028 (cu un an mai lung decât cel în vigoare) și va primi o mărire substanțială de salariu, ajungând de la 1,5 milioane net pe sezon la 3 milioane de euro.

Khvicha Kvaratskhelia, al patrulea cel mai mare salariu la Napoli


Și în privința prețului de transfer cota gruzinului a crescut exponențial. De la 10 milioane de euro, cu cât a fost cumpărat în vară de la Batumi, Kvaratshkhelia a ajuns să fie evaluat de președintele De Laurentiis la o sumă între 80 și 100 de milioane de euro

Cifră exagerat de mare pentru un jucător abia venit în Serie A, dar nu departe de realitate, dat fiind că are 22 de ani și potențial mare de creștere.

34 de prezențea totalizat Khvicha Kvaratskhelia în campionatul trecut la Napoli, pentru care a reușit 12 goluri și 10 assisturi

Napoli i-ar fi propus o clauză de reziliere de 75 de milioane lui Khvicha Kvaratskhelia


Din anturajul georgianului a răzbătut informația că Kvaratskhelia are de gând să mai stea mai mult timp la Napoli, înainte de a se gândi la un transfer „afară”, și că i s-ar fi propus o clauză de reziliere de 75 de milioane de euro

Mijlocașul georgian ar deveni astfel al patrulea cel mai bine plătit jucător din lotul azzurrilor, după Osimhen (4,5 milioane), Lozano (4,5 milioane) și Zielinski (3,5 milioane) și ar putea beneficia de bonusurile de performanță incluse în acord.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.