Gică Popescu, o „demisie” normală

Studiourile TV din România continuă însă să plătească „analiști” înregimentați la cluburi. Asta nu mai e atât de normal

Nu se știe dacă acel „Băi băiatule!” și, mai ales, tonul pe care a fost rostit au determinat încetarea colaborării dintre Gică și Prima TV. Se prea poate, pentru că anunțul a venit la scurtă vreme de la indignarea lui Gică față de ce se întmplase pe gazonul din Lucerna. Dar informația trebuie procesată corect: președintele Farului renunță din proprie inițiativă la colaborarea cu un important post de televiziune.

Un cuvânt de forță

E mai corectă această formulare decât acea „demisie” care a făcut înconjurul spațiului mediatic. De demisionat, demisionezi din funcții de răspundere, din alte posturi. La un contract de colaborare cu un post TV sau cu orice instituție de presă renunți pur și simplu. 

O poți face fie tu, unilateral, fie instituția, tot unilateral. De regulă, acest lucru e clar prevăzut de un paragraf al înțelegerii. Însă întotdeauna cuvântul "demisie" are altă forță. El definește o decizie radicală și, de cele mai multe ori, îmbracă situația într-o mantie de dramatism.

Fostul internațional sau președintele Farului?

La dimensiunea sa de fost mare fotbalist, Gică Popescu (și Viorel Moldovan, și Gabi Balint, și Ilie Dumitrescu, și Basarab Panduru, și mulți alții) poate spune despre echipa națională orice și oricând, poate fi critic, dezamăgit, indignat. 

Însă atunci când vorbește despre starea precară a fotbalului nostru, Gică o face și din postura de președinte al Farului, clubul campion al României, nava-amiral a acestei stări de lucruri. 

Ipostaza de lider al echipei campioane e căptușeala elegantului sacou al fostului mare internațional. Partea mai puțin vizibilă, adică.

Aceeași treabă, plătită de două ori

Și abia aici atingem ideea de normalitate a acestei „demisii”. De un an, Gică, era analist plătit al unui post TV care analizează întreg fotbalul nostru, inclusiv evoluția Farului, clubul pe care Gică îl conduce. 

Ceea ce nu e doar nefiresc, ci și nesănătos pentru ideea de obiectivitate. În această situație sunt mai mulți oficiali, care sunt plătiți de televiziuni și care, în studiouri, fac politica echipelor care, la rândul lor, îi plătesc. 

O anomalie ce pe respectivii nu-i deranjează, iar telespectatorii se bucură că pot afla informații în premieră direct de la cele mai autorizate surse.

Cea mai de preț e credibilitatea

Mai departe, amfitrionii din studiouri se simt, de cele mai multe ori, obligați să se poarte cu mănuși cu importanții lor analiști. Să nu-i contrazică, să le ridice mingi la fileu, să le țină partea în inerentele polemici care se ivesc. 

În aceste condiții, mai poate fi acea stație TV neutră, obiectivă, echidistantă? Managerii televiziunilor în cauză ne vor asigura că da, însă în realitate răspunsul e "nu". Cea mai de preț avere a unei instituții de presă e credibilitatea, dar se face rabat de la ea în virtutea unui iluzoriu rating adus de "exclusivitățile" cu care vin analiștii-oficiali ai cluburilor.

Va rămâne un caz singular?

E deja plictisitoare comparația că prin alte părți astfel de lucruri nu se petrec, și nu numai că la televiziunile din Spania nu e angajat Florentino Perez, dar nu e angajat nici măcar Butragueno! 

N-avem cum să fim ca spaniolii cât timp, în fața lor, posesia noastră (s-a văzut la meciul U21) nu trece de 21 de procente (!!). Noi suntem ca noi, iar probabil că această demisie onorabilă a lui Gică Popescu nu va fi urmată și de altele. 

Dimpotrivă, s-ar putea ca numărul oficialilor-analiști să crească, după cum e posibil ca și ratingurile să salte cu câteva zecimale. Ideea de presă nealiniată intereselor nu mai e demult un deziderat...