Titular în amicalul dintre Farul și FC Brașov de astăzi, 1-1, brazilianul Mateus Criciuma s-a lovit la cap și a fost transportat la spital. Starea lui este stabilă, fotbalistul se află în afara oricărui pericol.
Farul, Poli Iași și FC Brașov au disputat astăzi, la Ghimbav, un „triunghiular” amical cu meciuri de câte 45 de minute.
În partida cu divizionara secundă FC Brașov, Gică Hagi l-a folosit în primul „11” pe brazilianul Mateus Criciuma.
Emoții pentru Mateus Criciuma de la Farul: transportat la spital
Pe durata meciului, Mateus s-a lovit la cap în urma unui duel aerian și a fost transportat la spital pentru investigații, conform Liga2.ro. Starea fotbalistului de atac ar fi stabilă, este de așteptat ca el să revină în scurt timp în cantonamentul Farului.
Ajuns la Farul în ianuarie 2023, Mateus a jucat 12 meciuri și a înscris două goluri pentru dobrogeni.
Echipa Farului cu FC Brașov: Mușat - Bîrzu, Dănuleasă, Grosu, Bassong, Cercel, Artean, Vînă, Mateus, Carnat, Sali
Echipa Farului cu Poli Iași: Buzbuchi - Boli, Buta, Sîrbu, Vianna, Doukoure, Borgnino, Nedelcu, Martinovic, Rivaldinho, Stoian
{{text}}