Robert Niță (46 de ani) a jucat la Rapid timp de patru ani, în perioada 2000–2004, echipă cu care a câștigat titlul de campion al României în urmă cu două decenii și unde a mai cucerit de două ori Supercupa. Prezent în platoul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu” anul trecut, Robert și-a amintit episoade amuzante care l-au avut în prim-plan pe Mircea Rednic și pe George Copos.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare săptămână. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Robert, tu cu Rednic ai câștigat campionatul. A fost șucăr mare între voi?
- M-am certat și cu el! Nu mă credeam mare fotbalist, dar aveam o dorință mare de a juca. Eu știu cine am fost și ce-am fost. Nu mă puteam compara cu Pancu sau cu Jean Barbu. Am fost un jucător util care și-a făcut treaba, care a intrat în sufletul suporterilor pentru că m-a ajutat Dumnezeu să dau goluri decisive.
- Și care a fost problema?
- Când ne mai atacau unii de la Steaua, de la Dinamo, aveam vorbele la mine și ieșeam imediat la interviuri. Simpatia asta m-a ajutat, dar pe altă parte nu m-a ajutat când nu marcam pentru că suporterii mă înjurau și mă huiduiau. Iar cu toți antrenorii eu îmi doream foarte mult să joc.
- Adică nu stăteai pe bancă, doar ca să-ți iei banii.
- Nu eram ăla care să fie bucuros doar că e la Rapid. Eu n-am avut cinci meciuri să fiu rezervă neutilizată, dar îmi doream să joc, să fiu acolo, să-mi ajut echipa. Când nu jucam, normal că eram supărat, dar nu făceam atmosferă în vestiar. Doar că nu vorbeam cu ei. La un meci mă cheamă Rednic pe margine să-mi zică ce să fac, dar eu nici nu eram atent la el. Mă uitam la meci sau prin tribună. Și din cauza atitudinii mele, poate greșită, intram în conflict cu ei.
- Tricoul ăla celebru al tău îi era dedicat?
- "Sunt bun, dar nu mă vede nimeni". Da, îi era dedicat lui Rednic. L-am primit cadou de la un prieten.
- Cum a fost povestea?
- M-a băgat Rednic la un meci, după ce s-a accidentat Ghioane, cu Brașov. 1-0 pentru ei, primesc o pasă în adâncime, mă duc unu la unu cu Isăilă, mă faultează, penalty. Mă duc, iau mingea, o pun jos ca să-i dovedesc eu lui Rednic. Și începe "Nu, nu, nu Niță!".
- Așa! Și ce-a urmat?
- După ce-am pus mingea și l-am văzut pe Arcanu în poartă, fostul meu coleg de la Oțelul, cu care mereu rămâneam după antrenamente să batem 11 metri, am văzut poarta ca aia de la hochei! Și ăla, ditamai animalul în poartă. Am dat jumate în pământ, dar tare. 1-1! M-am dus direct spre banca de rezerve cu tricoul ridicat. După asta toți m-au întrebat ce e cu tricoul, dar am dat-o pe suporterii de deasupra tribunei. Normal că nu avea cum să fie relația bună!
- Tot cu Rednic te-ai dus peste Copos la Crowne Plaza?
- Da. Până să mă întrebe secretara unde mă duc, eu eram cu fundul pe biroul lui Copos, la propriu! Înainte mă dusesem la Rednic să-l întreb de ce nu joc. "Nu pot! Robertino, mi-a zis George că politica clubului...". Am plecat de la Pro Rapid și m-am dus direct la Crowne Plaza. I-am aruncat cheile domnului care era acolo la parcare. Apoi direct la Copos: "Bună ziua, mă luați la mișto?! Vin de la Rapid, am vorbit cu antrenorul și mi-a spus că e ordin de la dumneavoastră să nu joc".
- Și ce-a făcut Copos?
- L-a sunat pe Rednic. "Mircea, ce faci? Care-i situația lui Robert Niță?". "Băi George, nu se antrenează. Nu știu, e bun doar 10-15 minute. Joacă din talent, dar nu pot să mă bazez pe el!". Și a închis. "Mulțumesc pentru cafea!" și am plecat. Deci n-avea cum să fie relația bună. Înainte ca eu să plec la Survivor m-am întâlnit cu Copos la o cafenea pe Dorobanți. Și-acum îmi spune "Ești singurul jucător pe care am dat banii toți odată și-ai plecat liber". Și-au trecut 20 de ani de-atunci! Pierderile le are pe creierul mic.
{{text}}