Duminică, Rapid împlinește 100 de ani de existență. Cu această ocazie, fostul atacant Ovidiu Herea (38 de ani), legitimat în Giulești între 2007 și 2013, a rememorat clipele de neuitat petrecute în alb-vișiniu și a răsfoit revista specială lansată de Gazeta Sporturilor cu ocazia centenarului rapidist.
VIDEO. Ovidiu Herea, la 100 de ani de Rapid: „În Giulești am petrecut cei mai frumoși ani ai carierei”
Condițiile grafice de excepție și poveștile din revistă l-au impresionat pe atacantul cu 45 de goluri pentru Rapid: „Am răsfoit revista, m-am uitat prin ea. Este foarte frumoasă, îmi place mai ales coperta. Când voi ajunge acasă, o voi studia în detaliu”.
Herea și-a declarat dragostea față de clubul din Giulești: „Rapid este clubul meu de suflet, unde am trăit cele mai frumoase clipe ca fotbalist. Va fi mereu în inima mea. Am foarte multe amintiri de acolo, am petrecut 6 ani frumoși acolo, poate cei mai frumoși din cariera mea. Mi-au rămas în suflet meciurile importante, împotriva rivalelor, am și reușit să înscriu în acele meciuri și mi-au rămas în suflet.
Pentru orice fotbalist care a trecut prin Giulești cred că atmosfera rămâne unică. Pentru mine a fost extraordinar să trăiesc 6 ani pe bătrânul Giulești, unde atmosfera era incredibilă. Și pe noul Giulești este foarte frumos, dar jucând pe vechiul stadion mi-a rămas în suflet acea atmosferă”.
Vreau să-mi termin licențele de antrenor. Acum sunt la licența A, m-am înscris alături de Cristi Săpunaru. Să sperăm că pe viitor vom ajunge și noi să antrenăm Rapid, ăsta este visul nostru.
- Ovidiu Herea, fost atacant
- 156 de pagini, condiții grafice de excepție, povești extraordinare și imagini exclusive. Savurați alături de noi, prin revista „Rapid 100. O sută de motive să iubești Rapid”, această odisee de neuitat prin istoria unui echipe legendare!
{{text}}