Liga 1

Plecat de la CS U Craiova, Sergiu Hanca ar putea semna cu o altă grupare din Superliga » Condiția pusă de fotbalist

Sergiu Hanca va schimba echipa în această vară

Articol de Eduard Apostol  —  sâmbătă, 24 iunie 2023

Sergiu Hanca, 31 de ani, va merge în Slovenia să se antreneze cu „lupii galbeni”, dacă nu-și va găsi un alt angajament în străinătate, va continua cu ploieștenii. Cu Dinamo nu a avut niciun contact concret

Fundașul de 31 de ani, se va pregăti cu Petrolul Ploiești, începând de duminică, așteptând materializarea unei oferte în străinătate, după despărțirea de Universitatea Craiova, spun sursele GSP.ro! 

Dacă nu se va materializa nicio variantă în străinătate, mai ales că fostul căpitan al dinamoviștilor este monitorizat de diverse formații, atunci Sergiu va semna un angajament cu clubul la care este Marian Copilu, fostul conducător din Bănie.

Fanatik a scris astăzi că internaționalul este foarte aproape să semneze cu ploieștenii. Ideea este, spun sursele GSP, că Sergiu se va antrena la Rogla, în Slovenia, sub comanda lui Florin Pârvu, apoi în Austria. Urmează ca în funcție de cum vor decurge următoarele zile pentru fotbalist, el să știe ce va face pe mai departe.

16meciuri a adunat Hanca în campionatul recent încheiat, având un gol și un assist pentru olteni

Dinamo, ”pistă închisă” acum pentru Hanca

Totodată, s-a vorbit despre faptul că Sergiu a refuzat Dinamo sau că „haita” a pierdut duelul în acontarea fostului ei căpitan. Sursele GSP afirmă că, până în acest moment, gruparea din Ștefan cel Mare nu i-a făcut nicio propunere concretă lui Hanca!

>

Sergiu nu a primit nicio ofertă de la Dinamo, având în vedere și situația grupării din Ștefan cel Mare. ”Doar o discuție, două, chestii generale, jucătorul și-ar fi dorit, dar situația e incertă la Dinamo, așa că...”, au reacționat apropiații clubului.

Roș-albii speră să scape cât mai repede de interdicția la transferuri, poate chiar săptămâna viitoare.

7selecții are mijlocașul polivalent la echipa națională

Sergiu Hanca, o relație „albastră” în Bănie, cu CS U Craiova

Sergiu Hanca a revenit în SuperLiga în urmă cu un sezon, după experiența în Polonia la KS Cracovia, și a semnat cu Universitatea Craiova. Totuși, revenirea în România a ardeleanului nu a fost de bun august.

S-a ajuns la o situație beligerantă între părți, la un momant dat mijlocașul ofensiv solicitând despăgubiri uriașe, de peste 2 milioane de euro, pentru că a fost exclus din lot de Mirel Rădoi, fostul antrenor al juveților. 

Procesul a fost pierdut la Comisiile FRF, dar la finalul sezonului, Hanca şi-a reziliat contractul cu oltenii şi a devenit liber.

112meciuri a strâns Sergiu la Dinamo, 20 de goluri și 22 de assist-uri

Citește și alte știri din Superliga:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.