N-am avut în plan să scriu ceva după România U21 - Ucraina U21. M-am răzgândit însă pe parcursul meciului. Motivul? O senzație de umilință pe care am trăit-o și în zilele trecute, la partidele cu Elveția și Spania.
Dar cele două măcar sunt naționale chiar mari, la cu totul și cu totul alt nivel față de noi. Să o vedem însă și pe Ucraina că efectiv își bate joc de noi, prin fotbalul prestat, e prea mult. Noi organizăm acest European de fotbal, însă România joacă orice, dar sigur nu fotbal!
Ucraina nu ne-a bătut, a râs de noi! A pasat cu o lejeritate ieșită din comun, a construit după trasee care păreau desenate. Noi, în schimb, jucam doar individual, după ureche, fără un joc colectiv. Când aveam mingea nu știam ce să facem cu ea! Dar ne-a luminat Săndoi la conferința de după meci, a dat vina pe arbitru, că nu ne-a dat un penalty, dar și pe ghinion, că ne-au dat gol dintr-un autogol! Emile, mai bine ți-ai da demisia, decât să spui bazaconiile astea și să nu vezi că am fost călcați în picioare, ca fotbal etalat!
Dacă o țară care e în război de un an și jumătate produce, cu 8 din 11 titulari din propriul campionat, un fotbal infinit mai bun, mai consistent și mai valoros decât România, e clar că noi nu mai existăm în fotbal.
FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
Meci de meci, indiferent de nivelul de vârstă, de adversar, de competiție, cel mai bun jucător al nostru e portarul. E barometrul care ne arată că suntem la cel mai slab nivel din ultimele decenii.
Acum aproape un deceniu, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au plecat din funcții. Printr-un exercițiu democratic. Și e bine că s-a întâmplat așa. Ce nu e bine e că cei care au venit în locul lor au ajuns să dețină cele mai mari salarii din tot fotbalul românesc, iar fotbalul românesc a ajuns să fie bătaia de joc a tuturor din Europa.
{{text}}