Nationala

Contre în direct pe tema rezultatelor naționalelor: „Suntem vai de mama noastră!” vs „Ori nu vrei să înțelegi, ori vrei să facem polemică”

Silviu Tudor Samuilă, contre în direct cu Andrei Vochin. Foto: Captură Orange Sport

Articol de Vlad Roșu  —  luni, 26 iunie 2023

Moderatorul emisiunii Sport Center de la postul Orange Sport, Silviu Tudor Samuilă, și Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, Răzvan Burleanu, s-au contrat, în direct, pe tema rezultatelor slabe făcute de echipele naționale de la schimbarea conducerii federale, în anul 2014. 

Samuilă a spus că cei de la FRF nu au niciun merit pentru faptul că naționala U21 a României s-a calificat la 3 Campionate Europene consecutive, în 2019, 2021 și 2023, în timp ce Andrei Vochin consideră că șefii de la Casa Fotbalului au făcut tot ce au putut pentru ca toate naționalele României să beneficieze de cele mai bune condiții pentru performanță.

Silviu Tudor Samuilă și Andrei Vochin, contre în direct pe tema rezultatelor naționalelor

Mai jos, dialogul integral dintre cei doi, în direct la Orange Sport. 

Andrei Vochin: - Am obţinut două calificări la turneele finale, pe teren, şi o a treia prin organizare, pentru o generaţie considerată de noi mai slabă. De ce? Pentru ca şi o generaţie mai slabă să beneficieze de o asemenea experienţă. Tu ai două calificări. Nu s-a întâmplat niciodată în istoria României să ai două calificări consecutive la un turneu U21. Nu s-a mai întâmplat de 60 de ani să mergi la Jocurile Olimpice, nu s-a întâmplat niciodată să te califici la un turneu final de U19 şi concluzia generală este că suntem vai de mama noastră.
Silviu Tudor Samuilă: - Păi, suntem! Suntem!

- În comparaţie cu ce?
- În comparaţie cu ce vrei tu!

- Hai să comparăm cu ce a fost înainte! Ultima oară ne-am calificat la U21 în 1998.
- Asta (n.r. - generaţia din 2019) nu e o generaţie construită de actuala Federaţie. Actuala Federaţie a cules roadele unor juniori formaţi înainte să veniţi voi. Nu te supăra pe mine!

- Dar juniorii sunt formaţi de cluburi. De la vârsta de 14 ani, FRF le-a oferit acestor jucători, din generaţia 1997, 1998, 1999, un alt tip de competiţie. Un alt timp de finanţare, cu preponderenţă către academii. Un alt fel de a fi băgate în seamă academiile.
- Dar nu generaţia asta a beneficiat de ele (n.r. - din 2019), ci următoarele generaţii. Andrei, nu te supăra. Voi aţi început să pompaţi bani...

Andrei Vochin: „Ori nu vrei să înțelegi, ori vrei să facem polemică”

Ulterior, dialogul s-a „transformat” în monolog, Andrei Vochin scoțând în evidență implicarea pe care a avut-o Federația în creșterea de tineri jucători. 

„Tu ori nu vrei să înţelegi, ori vrei sa facem polemică. Eu spun că această generaţie care a fost la U21 a beneficiat de competiţiile pe care FRF le-a făcut din 2014-2015. Unu la mână, a avut adversitate pe plan intern.

Doi la mână, această generaţie (n.r. - din 2019) a beneficiat de regula U21. Au avut loc să joace, din 2016, în prima ligă a României. Și care sunt beneficiile? Unii joacă şi se transferă în străinătate. Alţii, care nu au şansa de a se transfera, sau valoarea, reprezintă fondul de jucători pentru Liga 1. 

Am trăit la Federaţie momente în care selecţionerii nu aveau jucători de Liga 1 să cheme la naţionala U21. Imaginează-ţi dacă arătăm aşa cu jucători din Liga 1 cum am fi arătat cu jucători din Liga 2. Un jucător cum se poate dezvolta? Prin instruire, selecţie, competiţie. 

Unde poate interveni Federaţia? În primul rând la competiţie. Să faci o competiţie mai puternică și asta am făcut, să facem Liga Elitelor, Cupa României, Supercupa României. 

Cât am putut, am făcut. Şi încă construim. De la anul urmează U14”, a spus Andrei Vochin, potrivit sursei citate anterior. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.