La 55 de ani, fostul internațional Gică Craioveanu a vorbit într-un interviu pentru cotidianul madrilen Marca despre căderea fotbalului nostru: „Apare un talent și patronii cer 20 de milioane chiar dacă n-a debutat la națională și nici n-a jucat în Europa. Iar ei se duc în Arabia, în Azerbaidjan, ligi modeste, foarte slabe, mult sub România”.
Împărțit între Spania și România, între Castellon și Craiova, între contractele cu postul de radio Onda Cero, Digi Sport și CSU, ca director de imagine, Gheorghe Craioveanu a vorbit în presa iberică despre fotbalul nostru și nu doar despre el.
Gică Craioveanu: „Tinerii se gândesc la tatuaje, la mașini de lux...”
Gică, așa cum îl alintă și jurnaliștii de la Marca, știe de ce echipele noastre de club și naționala nu mai există în elita Europei, a lumii.
„Eram cândva pe locul trei în lume, după extraordinarul Mondial din 1994. Și în 1998 ne-am descurcat destul de bine, deși Croația ne-a eliminat. La acea vreme, aveam cel puțin 15 sau 20 de jucători de top, dar încet, încet fotbalul românesc a dispărut”, a declarat Craioveanu.
Regretă și e supărat în același timp: „De ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că mulți patroni de club vor să vândă peste noapte. Apare un talent și patronii cer 20 de milioane chiar dacă n-a debutat la națională și nici n-a jucat în Europa. Iar jucătorii se duc în Arabia, în Azerbaidjan, ligi modeste, foarte slabe, mult sub România”. Dă vina și pe tineri: „Se gândesc la tatuaje, la mașini de lux...”.
Gică Craioveanu: „Nu se mai aleargă ca nebunii, trei zile și patru nopți”
Interviul a continuat în altă direcție. Reporterul a vrut să afle de ce fotbaliștii se retrag astăzi mai târziu, cum s-a întâmplat și cu Gică, la 38 de ani (Getafe, 2006). „Da, îmi iau bastonul când ies din casă”, a glumit el. A răspuns apoi: „Jucătorii au mai multă grijă de ei. Antrenamentele sunt diferite, sunt mai scurte și mai explozive. Nu se mai aleargă ca pe vremuri, ca nebunii, atunci alergai trei zile și patru nopți”.
Secretul, în opinia lui: „Se pune accent mai mult pe pregătirea specifică, iar asta, credeți sau nu, prelungește viața unui fotbalist, alături de nutriție, care e esențială. Îl privesc pe Modric, un exemplu pentru mine. La 37 de ani, al treilea în lume, după ce a fost vicecampion mondial, și continuă să fie unul dintre cei mai buni la Real Madrid, decisiv”.
Gică Craioveanu: „Mi-a plăcut paharul meu de vin. La fiecare gol, o sticlă cadou”
A fost întrebat dacă a fi jucător de top și a te distra sunt compatibile. „Sigur, da, până la o anumită limită. Ești înconjurat de faimă, bani, femei, sper ca tinerii de azi să înțeleagă importanța anturajului. Uneori e bun, dar de multe ori e foarte nociv. Cei din jur te iau în zona lor, îți cer bani, spunându-ți că ești cel mai bun... Te fac să pierzi nopți, te fac să pierzi prea mult timp la petreceri și nu e bine”, crede Craioveanu.
I-a spus jurnalistului de la Marca: „Mie nu mi-a plăcut niciodată viața de noapte. Probabil că de aceea am rezistat atât de mult. Bineînțeles, mi-a plăcut paharul meu de vin, nasul fin, pentru că am trăit în cel mai bun oraș, Donosti, San Sebastian (n.r. a jucat trei ani la Real Sociedad, 1995-1998). Și, la fiecare gol, pe lângă o friptură, era și o sticlă de vin bun cadou, iar eu nu puteam face gestul urât de a-l refuza”.
Gică Craioveanu. Foto: MarcaGică Craioveanu: „Mi-au aruncat semințe în cap, m-au scuipat”
Discuția a ajuns și la rasism. „E o întreagă dezbatere dacă Spania este o țară rasistă”, a deschis ziaristul acest subiect. După un sezon încins în LaLiga, cu Vinicius (Real Madrid) acuzând țara de rasism.
Gică, 11 ani jucător în campionatul iberic (Real Sociedad, Villarreal și Getafe, între 1995 și 2006), a răspuns: „Nu sunt de acord. Mi-au zis și mie multe ca român, ești asta, ești aia, mi-au aruncat semințe în cap pe El Sadar (n.r. stadionul Osasunei, la Pamplona), pe vechiul San Mames (n.r. arena lui Athletic Bilbao), m-au scuipat, dar nu s-a mers mai departe”.
A explicat că „nici eu n-am fost un băiat care să provoace fanii. Dacă provoci fanii, ai multe de pierdut. Trebuie să fii atent, pentru că oamenii și societatea au devenit mai sensibili și trebuie să știi cât de departe poți merge, unde e limita. Dar nu cred că publicul spaniol e rasist”.
{{text}}