Fotbal   •   Liga 1   •   GSP LIVE

„L-am plimbat ca pe urs” » Ronaldinho ajutat să viziteze „sub acoperire” Bucureștiul: „Mergem prin oraș?” / „Mergem, bă, ești nebun la cap?!”

Omul de afaceri Valentin Sălăgean a expus la GSP Live o poveste din urmă cu 20 de ani, când Ronaldinho a ajuns în București și i-a cerut să viziteze capitala României „ca un om normal”.

Articol de Costin Ștucan, Alexandru Barbu   —  marţi, 27 iunie 2023

Fostul partener al lui Gino Iorgulescu și al lui Cosmin Olăroiu în celebrul lanț de restaurante Trattoria Il Calcio, nelipsit din anturajul Stelei în anii '90, afaceristul Valentin Sălăgean a povestit la GSP Live o întâmplare cu celebrul Ronaldinho, din octombrie 2002. 

În urmă cu 20 de ani, Ronaldinho a ajuns în București și i-ar fi cerut lui Sălăgean să viziteze capitala României „ca un om normal”.

Sălăgean povestește cum s-a împrietenit cu Ronaldinho, la acea vreme fotbalist la Paris Saint Germain. Brazilianul s-a dat lovit pentru că era într-o relație proastă cu antrenorul Luis Fernandes. 

VIDEO. Ronaldinho, anonim pentru o zi în București: „Pune-ți șapcă, ochelari, o geacă, să nu ne știe lumea”


„Juca PSG cu Național, mi se pare că le-a dat 2-0. Pe Ronaldinho nu-l înghițea antrenorul (n.r. - Luis Fernandes), era unul mai scârbos. N-a jucat în România. S-a dat lovit, a spus că îl doare genunchiul.

La masă, înainte de meci, l-am văzut pe Ronaldinho, am făcut poze cu el. PSG a mâncat la restaurantul nostru. Apoi, eram la Gino în birou și am aflat că mă căuta Ronaldinho, îl căuta pe șeful restaurantului unde mâncase. «Cu ce pot să te ajut?», îl întreb. «Eu nu joc și nici nu vreau să joc, că nu mă înghite antrenorul. Mergem prin oraș?». «Mergem, bă, ești nebun la cap? Pune-ți șapcă, ochelari, o geacă, să nu ne știe lumea». Vorbeam cu el în spaniolă. Mi-a zis că vrea să fie un om normal pentru o zi, voia să vadă Bucureștiul, că trăise și el în sărăcie, în Brazilia. 

L-am plimbat ca pe urs, prin Centrul Istoric. Se uita lumea la noi, dar n-a știut nimeni cine e. Dacă afla antrenorul, era mâncat. Când a plecat, era în autocar și îmi făcea semn că am uitat să iau poza semnată de el. Voiam să mă duc la autocarul lor, dar m-a împins un jandarm. Însă a oprit autocarul, a coborât Ronaldinho, fugea spre mine. Jandarmul tot mă ținea. «Lasă-mă, bă, nu vezi că vine la mine Ronaldinho?!». A venit, m-a pupat, mi-a dat pozele. A fost băiat de treabă, libertin. A fost mișto”, a susținut în această dimineață Sălăgean la GSP Live. 


VIDEO. Rezumatul meciului FC Național - PSG 0-2

  • Au marcat: Laurent Leroy ('5), Andre Luis ('69)
  • Ronaldinho a fost rezervă neutilizată la PSG
  • Filipe Teixeira, fostul fotbalist de la Astra și FCSB, a fost integralist la oaspeți

Retras în 2015, Ronaldinho e una dintre figurile marcante ale fotbalului. Ajuns în Europa în 2001, la PSG, extrema stângă a plecat la Barcelona doi ani mai târziu, în 2003. În Catalonia a cunoscut cea mai bună perioadă din carieră, câștigând Liga Campionilor și Balonul de Aur. Printre altele, are în palmares și un Campionat Mondial cu Brazilia (2002).

VIDEO. Emisiunea integrală GSP Live cu Valentin Sălăgean

Tot din emisiunea GSP Live:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.