Impresarul lui Ionuţ Bâlbă, Ioan Sălăvăstru, a declarat vineri agenţiei NewsIn că Unirea Urziceni este interesată de serviciile atacantului de la Poli Iaşi şi a precizat că jucătorul va da curs ofertei doar în cazul în care aceasta va fi una mulţumitoare.
"Bâlbă este în acest moment sub contract cu Poli, dar dacă vom primi o ofertă bună pentru el, ar putea pleca. Mihai Stoica mi-a transmis că Dan Petrescu îl vrea la Unirea Urziceni. Aşteptăm o ofertă scrisă şi apoi trecem la negocieri", a declarat Ioan Sălăvăstru.
La rândul său, Ionuţ Bâlbă a precizat că s-ar bucura să evolueze alături de foşti săi colegi de la Poli Iaşi, Onofraş şi Bordeanu, la gruparea ialomiţeană. "Am auzit şi eu că sunt dorit la Urziceni şi m-aş bucura să fiu din nou coleg cu Onofraş şi Bordeanu. Unirea este o echipă puternică, participantă în Cupa UEFA, şi important este că acolo se doreşte performanţă. Eu însă sunt acum sub contract cu Poli Iaşi şi nu pot să spun că sunt disperat să plec, pentru că mă simt foarte bine aici. Voi părăsi Iaşiul doar dacă va veni o ofertă foarte bună, atât pentru club, cât şi pentru mine", a spus atacantul.
Ionuţ Bâlbă (27 de ani) evoluează la Politehnica Iaşi din anul 2002. Atacantul a bifat 135 de meciuri şi a reuşit să marcheze 31 de goluri pentru gruparea din Copou.
Sursa: NewsIn
{{text}}