Campionate

Contract galactic pentru Vinicius: un miliard de euro clauză și salariu uriaș » Urmează anunțul oficial

Vinicius/ foto: Instagram @vinijr

Articol de Adrian Duţă  —  luni, 26 iunie 2023

Vinicius Junior (22 de ani) își prelungește contractul cu Real Madrid până în 2028, urmând ca anunțul oficial să vină în curând.

Extrema stânga din Brazilia a ajuns la înțelegere cu madrilenii și va primi o mărire de salariu, potrivit AS, care citează Cadena SER. Suma nu a fost dezvăluită, dar conform vechiului contract, Vinicius câștigă 20 de milioane de euro pe an, astfel că noul salariu s-ar putea apropia de 30 de milioane. 

Vinicius semnează prelungirea cu Real Madrid

Real Madrid vrea să betoneze contractul starului brazilian, unul dintre liderii echipei în teren, și i-a stabilit o clauză de 1 miliard de euro. Practic, madrilenii se asigură că nu îl vor pierde pe Vini în următorii 5 ani dacă nu vor să îl vândă.

Deși Real Madrid nu a câștigat decât Cupa Spaniei în sezonul trecut, Vinicius Junior a avut o prestație extraordinară individual. Brazilianul a jucat 55 de meciuri în toate competițiile pentru „albi”, a marcat 23 de goluri și a oferit 21 de pase decisive.

Cota sa a „explodat” în ultimul an. Potrivit transfermarkt, este evaluat la 150 de milioane de euro în prezent, față de 100 anul trecut. Este al treilea jucător din lume la acest capitol, după Erling Haaland și Kylian Mbappe, ambii fiind cotați la 180 de milioane.

7este numărul pe care Vinicius îl va purta la Real Madrid din următorul sezon

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.