Ilie Dumitrescu, fostul internațional român, a vorbit despre demersul lui Gigi Becali, patronul FCSB, de a scăpa de regula U21.
Prezent la tragerea la sorți a țintarului sezonului viitor din SuperLiga, Dumitrescu a explicat de ce e de acord cu regula care le impune cluburilor să aibă un jucător U21 pe teren pe tot parcursul meciului.
Becali a vrut să boicoteze regula, dar 7 cluburi au votat împotriva demersului său: FC Voluntari, Oțelul Galați, Dinamo, Petrolul, UTA Arad, U Cluj, Rapid. În timp ce Sepsi și Farul s-au abținut.
Ilie Dumitrescu: „La Gigi e mai simplu, sunt echipe la care e mai greu, pentru că antrenorul decide”
„Ce să spun eu de Gigi Becali? Nu s-a votat, deci ce să mai discutăm? Sunt păreri împărțite. Eu consider că au fost momente când jucători de perspectivă nu erau aruncați în luptă, acum se întâmplă datorită regulii. La Gigi este mai simplu. Dacă își dorește pe cineva în echipă, nicio problemă. Dar sunt echipe la care e mai greu, pentru că antrenorul decide.
E mai greu când ai un obiectiv de îndeplinit să arunci în luptă un jucător tânăr, mizezi pe experiență. Dacă sunt și jucători care ar juca oricum, sunt datorită valorii lor individuale. Dar au fost momente când jucători de perspectivă nu erau băgați pe teren”, a declarat Ilie Dumitrescu.
Ilie Dumitrescu: „O să fie un sezon mult mai disputat”
Ilie Dumitrescu a vorbit și despre noul sezon și a salutat revenirea lui Dinamo în Liga 1.
„Mi se pare extrem de interesant sezonul viitor. Se fac eforturi la toate echipele, sunt transferuri importante, fiecare se întărește. O să fie un sezon mult mai disputat. Dinamo ne-a lipsit, e o echipă de tradiție, iar competiția va avea culoare cu Dinamo”, a declarat Dumitrescu.
Îmi doresc cât mai multe echipe în cupele europene. Eu vreau ca Hagi să se califice în Champions League. Am luat masa cu el și am văzut că doar la asta se concentrează. Semnătura lui la echipa națională cred că îi mai lipsește în carieră. Eu cred că va fi și selecționer.
- Ilie Dumitrescu
{{text}}