Americanul Lance Armstrong, care a câștigat 7 Tururi ale Franței, după care le-a pierdut pe toate pentru dopaj sistematic, a oferit un interviu în care a vorbit despre „unul dintre marile regrete din cariera mea”.
Ajuns la 51 de ani, Lance Armstrong a rememorat o situație pe care a avut-o în 2000, în Turul Franței. Atunci, în etapa a 12-a, americanul a ajuns umăr la umăr cu italianul Marco Pantani - fost câștigător de Marea Buclă în 1998 - în lupta pentru victoria de etapă. Finișul era pe Mont Ventoux, una dintre cele mai grele cățărări din lume, pe un vârf în care nu există vegetație, iar rutierii sunt expuși în fața vântului puternic și a soarelui arzător.
Cum Lance Armstrong era în tricoul galben, de lider în clasamentul general, iar cei doi au conlucrat destul de bine, americanul i-a cedat această victorie de prestigiu lui Marco Pantani.
Ce povestește Lance Armstrong despre victoria cedată lui Marco Pantani pe Mont Ventoux
„Vorbeam cu Marco Pantani pe cățărare și încercam să îi zic că o să îi dau victoria, ceea ce este unul dintre cele mai mari regrete din cariera mea. Pentru că nu cedezi așa ceva ... De aceea m-a sunat Eddy Merckx când ajunsesem la mașina echipei. Mi-a zis: «Niciodată nu cedezi Ventoux, niciodată».
Dar știam că voi câștiga Turul și încercam să fiu generos, să arăt că nu sunt trollul plutonului, că nu vreau să câștig absolut tot ... dar, judecând acum, Doamne ... Nu dai Ventoux. Merckx mi-a zis că a fost o greșeală uriașă”, a explicat Lance Armstrong într-un podcast american.
Lance Armstrong avea să mai escaladeze o dată Mont Ventoux, în 2002, dar nici atunci nu s-a impus. Francezul Richard Virenque, unul dintre marii cățărători ai perioadei, a câștigat etapa a 14-a, după care celebrul munte s-a întors în Tur abia în 2009.
De cealaltă parte, Eddy Merckx s-a impus pe Mont Ventoux în 1970, având tricou galben pe umeri.
Ce este Mont Ventoux, gigantul din Provence
Una dintre cățărările simbolice ale Turului Franței, Mont Ventoux este cunoscută pentru creasta ei golașă, expusă vântului, dar mai ales căldurii care îi lovește pe cicliștii obosiți de kilometrii de urcuș.
Este o arătare. Un munte înalt și singuratic, în mijlocul unui peisaj deluros. Uriașul din Provence, cum i se mai spune, poate fi văzut în zilele senine de la o distanță de 100 de kilometri. Cățărarea, care are o lungime de 21,4 kilometri, începe din satul Bedoin, cu un urcuș relativ ușor, printre podgoriile de viță de vie, înainte de a deveni tot mai abruptă, cu un maxim al pantei de 12-13% și o medie de 7,43%.
Pe final, peisajul este aproape dezolant, lunar și fără vegetație. Piatra albă reflectă și mai mult căldura soarelui de iulie, îngreunând efortul sportivilor. Urcată într-un ritm normal, într-o zi noroasă, cățărarea nu ar pune multe dificultăți celor obișnuiți cu muntele. În ritmul cursei, în mijlocul verii, devine un iad.
„E un despot al cicliștilor, nu îi iartă pe cei slabi și extrage un tribut nedrept de suferință”, spunea filosoful francez Roland Barthes cu referire la Ventoux. Și nu exagera. În 1967, britanicul Tom Simpson s-a prăbușit de pe bicicletă și a murit în timpul etapei a 13-a a Turului Franței, la 29 de ani. Autopsia a descoperit că de vină a fost amestecul de amfetamine și alcool, combinate cu căldura și cu efortul depus de ciclist.
S-a estimat că în ziua cu pricina, termometrele arătau că în anumite locuri ale cățărării temperatura atingea 55 de grade Celsius. Vârful a devenit un loc de pelerinaj, și nu doar pentru britanici.
Cățărarea, care a figurat de mai multe ori pe traseul Marii Bucle, a avut de-a lungul timpului câteva dueluri fantastice.
{{text}}