Liga 1

„Doamnă, calmez vous! Închideți ușa 10 minute” » Ce s-a întâmplat când Gigi Becali a intrat într-un magazin de lux din Zurich: „Aproape făcea plecăciune!”

+22 Foto
Gigi Becali // foto: arhivă GSP

Articol de Daniel Grigore  —  joi, 29 iunie 2023

Omul de afaceri Valentin Sălăgean (65 de ani), apropiat al lui Gigi Becali (65) și coproprietar al unui celebru lanț de restaurante din București, a povestit la GSP Live o întâmplare de pomină cu patronul FCSB.

Vestit pentru stilul său vestimentar bine pus la punct, Gigi Becali a fost protagonistul unui moment de neuitat în timpul unei vizite la Zurich. S-a întâmplat în noiembrie 2016, înaintea unui meci între echipa locală și FCSB, care a contat pentru grupele Europa League.

Valentin Sălăgean, om de afaceri extrem de apropiat de patronul FCSB, a povestit totul, cu lux de amănunte, la GSP Live.

Ce s-a întâmplat când Gigi Becali a intrat într-un magazin de lux din Zurich: „A intrat ca la el acasă, eu fumam. Au înnebunit ăia!”

>

„Să-l consiliez eu pe Gigi? Sunt povești. Se îmbracă singur. Am fost cu el la magazine la Zurich, juca Steaua acolo. Eram pe strada principală și am intrat într-un magazin de costume Brioni. A intrat ca la el acasă, eu fumam. Au înnebunit ăia!

Erau vreo trei vânzători și o doamnă mai în vârstă, cred că era patroana. Vorbeau între ei în franceză: «Qu’est-ce qu’il s’est passe? C’est fumer! Dă-i afară!».

Gigi s-a dus direct la vitrină și a luat o pereche de pantofi de acolo, din expoziție. Erau de crocodil. Aia a luat foc: «Aaaaaa, atinge ornamentul, exponatele!». I-am zis: «Doamnă, calmez vous! Vă sugerez să închideți ușa 10 minute, un sfert de oră. Acest om vă va face mai multă vânzare decât ați avut toată săptămâna!».

Ea zice: «Dar cine sunteți?». I-am zis: «O să vedeți!». Ea: «Vreți o cafea?». Flerul de comerciantă a simțit. Mi-a adus o tavă cu cafea și cu scrumieră, se plimba după mine și eu dădeam scrumul”, a relatat Sălăgean în studioul Gazetei.

Becali a cumpărat de 80.000 de euro: „Aveau 5 culori de pantofi. Le-a luat pe toate!”

„Gigi proba. N-ai voie să-i spui lui Gigi: «Asta se potrivește cu asta!». Pe cuvântul meu. Știe culorile, știe asortatul, tot, tot.

A luat pantofii ăia, a probat unul și a zis: «Câte culori aveți?». Aveau vreo cinci culori. Le-a luat pe toate cinci. A cumpărat de vreo 80.000. Între timp a coborât croitorul să-i facă tivul la pantaloni. 

Croitorul, român. «Domnu’ Becaliiiii!». Aproape făcea plecăciune. Ăștia se uitau și îl întrebau cine e. Croitoru face: «Bogătaș, milionar, patronul echipei Steaua»”, a completat apropiatul lui Becali.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.