Liga 1

Mattias Käit a povestit pentru GSP cum se simte în ziua când împlinește 25 de ani: „E vârsta la care pot lua titlul”

+18 Foto
Mattias Käit a povestit GSP cum în ziua când împlinește 25 de ani: „E vârsta la care pot lua titlul”

Articol de Eduard Apostol  —  joi, 29 iunie 2023

Mattias Käit, internaționalul estonian de la Rapid, știe ce cadou își dorește de ziua lui - câștigarea campionatului cu Rapid București, a mărturisit că nu resimte deloc presiunea uriașă a sezonului ce urmează

Mattias Käit a împlinit astăzi 25 de ani. Estonianul tocmai a revenit de la prima reprezentativă a țării sale și azi a făcut prima ședință de pregătire alături de coechipieri. Fotbalistul a sărbătorit aniversarea sa prin muncă, mai are un antrenament tare în partea a doua a zilei.

33de meciuri a strâns mijlocașul baltic în echipamentul Rapidului, 2 goluri și 3 assist-uri

Mijlocașul central a oferit un interviu GSP.ro între cele două ședințe de pregătire. Pe un ton serios, după ce a avut o reacție amuzantă când coechipierul, portarul Horațiu Moldovan, l-a zorit la discuția cu jurnaliștii. "Stai liniștit că vorbesc foarte rapid, ca un politician! "Da-nu", "da-nu", doar asta am să spun".

- Mattias, la mulți ani și cum te simți de ziua ta, la 25 de ani?

- Mulțumesc. Comparativ cu ziua de ieri, când aveam încă 24 de ani, nu simt nicio diferență.

>

- Cum crezi că te vei simți la 30 sau la 35 sau chiar la 40 de ani?

- Este o întrebare bună. Momentan, este atât de departe. Vârsta de 30 de ani este mai apropiată, cinci ani trec repede, dar 35 sau 40 de ani sunt departe. Oricum, sper să mai joc fotbal la 35 de ani.

- Ai o vârstă frumoasă și mai ești și în cel mai bun moment pentru fotbal.

- Așa se spune. Până acum ceva vreme, se spunea că atunci când ești la 27 de ani ești în vârful carierei, cel mai bun moment pentru fotbal. Acum, sunt fotbaliști care ating apogeul la 30 de ani sau și mai târziu. Sau alții care ating maximum undeva la 25 de ani.

Kait la 25 de ani: "Nu poți fi fotbalist adevărat fără presiune"

- Crezi că atunci când vei avea deja 26 de ani vei fi campion al României cu Rapid?

- E clar că acesta este obiectivul formației, pentru noul sezon. Oricum, atunci când sezonul se va încheia, încă voi avea 25 de ani, dar am înțeles la ce te referi. Da, putem fi campioni în sezonul viitor.

- Se resimte deja presiunea campionatului ce stă să înceapă?

- În viață, întotdeauna ai presiune, orice ai face. Nu poți fi fotbalist adevărat fără presiune. Am înțeles că este un sezon mare pentru club, toți se gândesc doar la câștigarea campionatului.

800de mii este cota balticului conform transfermarkt

49de selecții a adunat Kait pentru naționala Estoniei, având și 8 goluri

Citește și alte știri despre Rapid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.