Turul Franței 2023 începe sâmbătă pe 1 iulie, la Bilbao, și are un parcurs muntos, cu puțini kilometri de contratimp, după cum arată harta cursei. Mulți cicliști visează la glorie, dar rațional, și în lipsa vreunui incident, doar doi au cu adevărat șanse la victorie.
Toți comentatorii, analiștii și chiar sportivii din plutonul ciclist par a fi de acord că Jonas Vingegaard (Jumbo Visma), câștigătorul de anul trecut, și Tadej Pogacar (UAE Team Emirates), câștigătorul din 2020 și 2021, sunt de departe favoriții Turului Franței care începe sâmbătă în Spania, în Țara Bascilor.
Neclar este cine anume se va impune în final, iar echilibrul dintre cei doi pare a fi la prima vedere unul cu adevărat fin - cel puțin în comparație cu edițiile din ultimul deceniu ale competiției.
Niciunul nu este în mod clar avantajat sau dezavantajat de parcurs, amândoi au avut sezoane bune spre excelente și amândoi au echipe puternice care să-i susțină - toate acestea anunțând o competiție promițătoare timp de trei săptămâni.
În cele din urmă, turul nu va fi evident o simplă competiție în doi, iar oameni precum Jai Hindley (Bora-Hansgrohe), Ben O'Connor (AG2R Citroën Team) și încă vreo câțiva vor încerca să îi încurce pe cei doi sau măcar să ocupe un loc pe podium.
Iar dincolo de clasamentul general există lupta pentru etape, cu multe întrebări: va reuși Mark Cavendish să depășească numărul de victorii al lui Eddy Merckx? Cine va câștiga tricoul verde, al sprinterilor, și cum va decurge duelul etern dintre Wout van Aert și Mathieu van der Poel, pe târmuri franceze?
Concluzia de dinaintea startului a tras-o australianul Ben O'Connor, la începutul lui iunie, la finalul Criteriului Dauphiné, pe care danezul Vingegaard l-a câștigat ușor, arătând că este fără prea multe eforturi deasupra tuturor competitorilor săi - minus Pogacar, absent din cursa cu pricina.
„Dacă Jonas aleargă așa (în Tur), atunci mult noroc!”, a spus O'Connor, care a sintetizat opinia multor comentatori.
În întregul sezon, Vingegaard a obținut 11 victorii, inclusiv două curse de World Tour. Danezul și-a construit cu grijă forma, și după slăbiciunea din primăvară din Paris-Nisa, cursă în care a fost bătut atât de Pogacar, cât și de francezul David Gaudu (Groupama-FDJ), a crescut spectaculos - sau în orice caz, conform planului, așa cum a asigurat echipa.
Dacă cineva se îndoia de asta, dovada a fost clară în Dauphine, unde ciclistul Jumbo-Visma a arătat, printre altele, cum poți ataca din șa, într-o șicană, pe o pantă de 18%, în vreme ce toți oamenii din grupul tău dansau în pedale și rămân în urmă.
Și totuși Pogacar, probabil cel mai complet ciclist al generației sale, a avut un sezon și mai impresionant, câștigând aproape tot ce și-a propus, de la curse pe etape la clasice. Marele premiu al primăverii va rămâne Turul Flandrei, unde slovenul s-a impus solo, după ce și-a lăsat în urmă adversarii, inclusiv pe Van der Poel și Van Aert.
Accidentarea la încheietura mâinii suferită de Pogacar în Liege-Bastogne-Liege și lunga sa pauză competițională complică un pic estimările, dar slovenul s-a întors între timp la treabă în Campionatele Naționale, unde a câștigat atât contratimpul, cât și cursa de șosea.
Jonas Vingegaard între coechipierii de la Jumbo-Vista, foto: ImagoDiferența față de anul trecut este că Jumbo-Visma are o echipă ușor mai slabă, în lipsa lui Primoz Roglic, iar UAE Team Emirates (cu Rafal Majka și Adam Yates, printre alții) sunt ceva mai puternici, deși raportul de forță dintre cele două pare a fi în continuare în favoarea danezului (care îi va avea alături pe Wilco Kelderman, Sepp Kuss și Wout van Aert).
În cele din urmă, capacitatea lui Vingegaard de a se impune pe cățărările mai lungi va rămâne totuși principalul său atu. Dacă explozivul Pogacar va mai ceda însă, așa cum a făcut-o de două ori în 2022, asta rămâne de văzut.
Ben O'Connor, clasat pe locul patru în clasamentul general în 2021, pare să fie pe drumul cel bun pentru un Tur solid, după un loc trei ocupat în Dauphine. La fel ca și compatriotul său din Australia, Jai Hindley, câștigător de Giro, care își face debutul în Marea Buclă.
Se anunță o luptă australiană prin urmare, pentru a treia treaptă a podiumului. Doar că competiția este ceva mai strânsă aici.
David Gaudu, al patrulea anul trecut, pornește și el la drum cu ambiții de podium, deși după rezultatul bun din Paris-Nisa, prestația sa din Dauphine a lăsat de dorit. Este neclar deocamdată dacă prezența în echipă a lui Thibaut Pinot, care va dori o cursă agresivă în ultimul său Tur din carieră, îl ajută sau nu pe Gaudu.
Analiza este valabilă și pentru Mikel Landa (Bahrain Victorious), care a avut un Dauphine execrabil, după o primăvară destul de bună. Celălalt spaniol de top, Enric Mas (Movistar), a fost și el foarte slab la Dauphine, dar are obiceiul de a fi solid și relativ constant pe parcursul a trei săptămâni.
Mulți ochi vor fi îndreptați spre danezul Mattias Skjelmose (Lidl-Trek), care împreună cu italianul Giulio Ciccone va purta speranțele echipei pentru o etapă și chiar pentru clasamentul general.
În vreme ce Ciccone s-a dovedit ocazional inconstant - deși suficient de abil în câștigarea unor etape montane grele - Skjelmose a arătat o neașteptată maturitate la 22 de ani, câștigând Turul Elveției. A câștigat apoi și cursa de șosea a Campionatelor Naționale din Danemarca și multă lume așteaptă acum lucruri frumoase de la el.
Cele mai multe semne de întrebare vizează echipa Ineos Grenadiers, care până de curând (sub forma actuală sau sub numele Team Sky) domina fără probleme Turul Franței.
Câștigătorul Turului din 2019, columbianul Egan Bernal, revine în cele din urmă în Marea Buclă după accidentul care i-a pus viața în pericol anul trecut, dar este neclar dacă va reuși să lupte pentru clasamentul general.
Compatriotul său Daniel Martínez este teoretic liderul Ineos, dar rămâne de văzut unde se află din punct de vedere al formei. El a început sezonul bine, cu o victorie în Volta ao Algarve în februarie, numai pentru a arăta foarte rău în Dauphine, la începutul lui iunie.
Carlos Rodríguez oferă celor de la Ineos o alternativă.
Nu ar trebui trecuți cu vederea oameni precum Adam Yates, care, deși în echipa lui Pogacar, ar putea lupta pentru un loc de frunte în clasament, mai ales că și-a arătat forma în Dauphine, unde a terminat pe doi.
Francezul Romain Bardet (DSM) va încerca și el să obțină un loc bun în clasament, după ce anul trecut s-a clasat pe patru, în vreme ce Richard Carapaz (EF Education-EasyPost) va spera că forma mediocră din ultimele luni se va fi îmbunătăți suficient pentru o performanță.
Ca de obicei, Turul este mult mai mult decât lupta pentru victoria din clasamentul general, iar anul acesta, sprinterii au mai multe oportunități pentru a câștiga etape.
Jasper Philipsen (Alpecin-Deceuninck), Fabio Jakobsen (Soudal-QuickStep) și Dylan Groenewegen (Jayco-Alula) au dat semne că se simt bine înaintea Turului, dar se vor lupta cu oameni precum Caleb Ewan (Lotto-Dstny) și Sam Bennett (Bora-Hansgrohe), care speră și ei să intre la timp în forma care i-a consacrat.
Mark Cavendish (Astana-Qazaqstan) împarte deja recordul de victorii de etapă în Tur (34) cu Eddy Merckx și speră să reușească încă o victorie - poate una după modelul celei din ultima etapă a Giro, din această primăvară. Dar nu îi va fi ușor.
Alături de sprinteri vor veni oamenii care știu să sprinteze, dar au și calități de puncheori. Iar anul acesta par a fi în formulă completă - și în formă bună: de la Mads Pedersen (Trek-Segafredo) și Biniam Girmay (Intermarché-Wanty-Gobert) la Peter Sagan (TotalEnergies), în ultimul său tur, și până la Wout van Aert, Mathieu van der Poel și Julian Alaphilippe (Soudal-QuickStep).
Multe vor depinde și de felul în care decurge lupta pentru clasamentul general, mai ales că nimeni nu ar trebui să fie surprins dacă Pogacar și Vingegaard se vor duela pentru secunde încă din prima etapă.
Turul Franței se întoarce pe 1 iulie în Țara Bascilor, una dintre patriile ciclismului, după 31 de ani, cu o primă etapă ce se anunță spectaculoasă în jurul orașului Bilbao, cu multe cățărări mici și medii și o țintă clară pentru oricine la final: tricoul galben.
De la Tadej Pogacar la Alaphilippe sau Van der Poel, oricine va dori să înscrie un punct important în deschiderea competiției.
Urmează alte două etape vălurite începute în Țara Bascilor - a treia fiind potrivită pentru sprinteri - înainte ca Turul să ajungă în Franța. Lucrurile sunt clare: începutul competiției va fi tensionat, cu multe atacuri, cel mai bun spectacol pentru pasionalii fani basci.
Primii munți mari apar în etapa a cincea (Pau-Laruns), dar prima etapă cu final în cățărare și prima luptă serioasă pentru clasamentul general s-ar putea duce în etapa a șasea (Tarbes-Cauterets), pe 6 iulie, unde cicliștii vor escalada Col du Tourmalet, înainte de a termina pe Plateau du Cambasque - deși aceasta din urmă nu e neapărat o cățărare abruptă.
Urmează două etape potrivite pentru sprinteri, respectiv puncheori, înainte de o nouă posibilă luptă pentru general - etapa a noua (Saint-Léonard-de-Noblat-Puy de Dôme), pe 9 iulie.
Artificii sunt așteptate și de Ziua Bastiliei, pe 14 iulie, în etapa a 13-a (Châtillon-sur-Chalaronne-Grand Colombier) cu o bătălie pe cățărarea finală - un interminabil urcuș de 17,4 kilometri, cu pantă medie de 7,1%.
Dar lupta din Alpi abia începe. Alte două etape vor oferi un bun teren pentru duelul Pogacar-Vingegaard. Pe 15 iulie, etapa a 14-a (Annemasse-Morzine) are nu mai puțin de cinci vârfuri de escaladat, cu un final în coborâre, după cățărarea de pe Col de Joux Plane, de 11,6 kilometri, cu pantă medie de 8,5%.
Pe 16 iulie, în etapa a 15-a, plutonul va urca tot cinci vârfuri, sfârșind cu o cățărare pe Saint Gervais-Mont Blanc.
Singura etapă de contratimp vine după o zi de pauză și are doar 22,4 kilometri, ba chiar și o cățărare scurtă, dar extrem de abruptă spre final - Côte de Domancy, cu 2,5 kilometri și o pantă de 9,4%.
Contratimpul este urmat pe 19 iulie de etapa a 17-a (Saint-Gervais-les-Bains-Courchevel), cea mai dificilă din acest Tur. Cel mai mare obstacol de pe traseu este Col de La Loze, cu o pantă rezonabilă de 6%, dar nu mai puțin de 28,1 kilometri lungime, care precede scurta coborâre de până la finișul din Courchevel.
După alte două etape ușor vălurile, dansul final de dinainte de Paris va avea loc pe 22 iulie, în etapa a 20-a (Belfort-Le Markstein), scurtă - la 135 de kilometri, dar foarte intensă, cu șase cățărări.
Cicliștii nu vor avea timp să respire, iar finalul zilei, cu cățărări pe Petit Ballon (9,3 km la 8,1%) și Col du Platzerwasel (7,1 km la 8,4%) ar putea răsturna clasamentul turului.
{{text}}