Campionate

3 naționale importante prăbușite la Euro U21: „Horror! Rușine! Dezastru, faliment! Am jucat ca pensionarii”

Articol de Theodor Jumătate  —  Thursday, 29 June 2023

Nu doar „tricolorii” noștri au dezamăgit la turneul final de tineret. Germania, pentru prima oară eliminată din grupe în ultimul deceniu la Euro U21. Iar Italia și Cehia n-au putut obține nici măcar un egal, pierzând cu același scor (0-1) în fața unor echipe mai slab cotate, Norvegia și Israel. Jucătorii lor au fost aspru criticați de presă.

Europenele de tineret au trecut de prima parte. Faza grupelor s-a încheiat și, printre dezamăgiri, dincolo de „tricolorii" noștri care nu au reușit să înscrie nici măcar un gol în trei meciuri, sunt naționale importante, cu tradiție.

Germania: „Anxioși, haotici, fără imaginație, fără răutate. Meritam eliminați"

În primul rând, Germania, deținătoarea trofeului. Nu reușește să treacă de serii, o premieră negativă la nemți într-un deceniu. Ultimul loc în grupa C, cu un singur punct și golaveraj 2-5, după Anglia, Israel și Cehia.

„Eliminați fără a învinge pe nimeni la un Euro-Horror! Acum, nu avem criză doar la naționala mare, ci și la U21! Anxioși, haotici, fără imaginație, fără răutate. Aceasta e formația noastră de tineret. De neînțeles. Jenantă prestație, suntem o rușine!", a comentat tabloidul Bild.

Chiar și selecționerul Antonio Di Silvo admite: „Anglia ne-a fost cel puțin o clasă superioară". Iar mijlocașul Tom Krauss, împrumutat sezonul trecut de Leipzig la Schalke, a spus: „Meritam să fim eliminați".

Italia: „Am făcut figurație. O națională absentă"

Dispariția Italiei după grupe a șocat. „Squadra" lui Paolo Nicolato ar fi avut nevoie de un egal în ultima etapă pentru a se califica. În fața Norvegiei, deja bătută înainte și de Elveția, și de Franța. Dar azzurrii au pierdut, 0-1, și au terminat pe 3 în grupa D.

Presa peninsulară a fost necruțătoare. „Italia, ce prăbușire!", a titrat Gazzetta dello Sport. „Am făcut figurație. O națională absentă, Tonali o deziluzie, excluși de la Euro și Olimpiadă". Corriere dello Sport, alt titlu dur: „Faliment". La fel, Tuttosport: „Ultimul dezastru. Unde vrem să mergem? Fotbalul nostru nu mai învinge. Ciao, Nicolato!".

Tuttosport susține că selecționerul Nicolato nu mai poate continua. Antrenorul nu zice nimic de despărțire: „Am reușit mult prea puțin. Jocul nostru nu a fost de trei puncte. Viitorul meu? Voi vorbi la momentul oportun".

Cehia: „Încă o palmă pe obrazul fotbalului nostru". Un jucător spune: „Sunt distrus psihic”

Și Cehia s-ar fi calificat în „sferturi" cu un punct în ultimul meci. Pierduse la start cu Anglia, 0-2, depășise Germania, 2-1. Cu un egal în fața Israelului, ar fi trecut mai departe. Cu Israel, doar s-a apărat, sperând într-o remiză, pentru ca la final să se încline, 0-1.

La Praga, jurnaliștii nu i-au iertat. „Rămân multe semne de întrebare și o mare dezamăgire după acest Euro mic. Încă o palmă pe obrazul fotbalului nostru", a tunat cotidianul Blesk, completând: „Ultimul nostru joc a fost laș".

Jucătorii sunt și ei pământ. „Nu înțeleg, ne-a fost frică de fotbal", a spus atacantul Daniel Fila (Teplice). „Am semănat cu niște pensionari", a adăugat fundașul Adam Gabriel (Hradec Kralove). Stoperul Tomas Vlcek (Pardubice) de-abia mai putea vorbi: „Psihic, sunt complet distrus".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.