Opinii

Ne crede fraieri!

Articol de Ovidiu Ioanițoaia  —  Friday, 30 June 2023

Întrucât selecționata de tineret s-a comportat lamentabil la Europene, deși gazdă, s-a clasat pe ultimul loc în grupă, ba și fără gol înscris în 3 partide!, n-ar fi prea multe de comentat. Ce să mai zici când ești ciuca bătăilor și părăsești competiția pe ușa din dos? N-ai replică, taci și pui capul în pământ.

Componenții reprezentativei U21 și-au dat seama c-au decepționat. Că nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor și au vorbit în consecință după eliminare. Să-i ascultăm pe doi dintre ei, pe cel mai bun om al nostru, portarul Târnovanu, și pe căpitanul formației, Racovițan.

"Am fost depășiți total în primele două meciuri... Consider acest turneu final un eșec pentru că n-am marcat și am obținut un singur punct", a declarat Târnovanu.

La rându-i, Racovițan a spus: "Plec de aici cu un sentiment de rușine. Cu un sentiment de dezamăgire că n-am reușit misiunea. Concluzia după acest turneu e una negativă. Am dezamăgit o țară întreagă".

Într-adevăr, "tricolorii" mici n-au fost mici, ci foarte mici. Ei au înțeles însă că au pierdut în ochii suporterilor și analizează situația cu luciditate. Realist, cu bun-simț.

Nu pe aceeași poziție se situează președintele FRF, Răzvan Burleanu lăsând impresia că trăiește pe altă planetă: "Putem observa că oarecum ne-am atins un obiectiv... Avem deja 3 jucători care au debutat în prima reprezentativă, Mihăilă, Drăgușin și Screciu". Ce spui, Franț, adică U21 se face de râsul lumii, iar tu te uiți numai la sfertul plin al paharului?!

Răzvan Burleanu, președintele FRF

Ideea că Burleanu e un naiv ce nu sesizează nuanțele nu stă în picioare. El e numai un oportunist și un șmecher care caută să mute mortul de pe Edgar Quinet pe Academiei, știți sigur bancul. Care-și propune să ne inducă în eroare. Să ne vândă gogoși, prezentând negrul ca pe alb sau măcar ca pe gri.

Dar nu mai miră pe nimeni aburelile acestui păcălici după ce, de-a dreptul penibil, a îndrăznit să laude retrogradarea naționalei în al treilea eșalon al Ligii Națiunilor deoarece "Vom întâlni echipe mai accesibile"! Auzi și te crucești!

Acum, ca și atunci, Burleanu ne ia de fraieri! Ne crede ușor de dus de nas, mai creduli și mai proști decât suntem. Ori, pentru că asistăm resemnați la îngroparea fotbalului românesc, chiar suntem. Proștii proștilor, nu altceva!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.