Adi Popa, cel mai galonat jucător de la CSA Steaua, părăsește clubul din Ghencea. Mijlocașul în vârstă de 34 de ani a anunțat că nu va mai continua la „militari”.
Daniel Oprița rămâne fără unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei, care amenințase încă de la finalul sezonului trecut că nu e tentat să mai continue la club dacă situația juridică a echipei nu se clarifică. Acum, despărțirea a devenit o certitudine, iar „Motoreta” a expus motivele pentru care își ia la revedere de la roș-albaștri.
Adi Popa pleacă de la Steaua
„Nu voi continua la Steaua! Am discutat cu cei din club cât am fost în cantonament. Mi-am luat bagajele și plec acasă. Nu ne-am înțeles în ceea ce privește termenii noului contract. O să deschid discuțiile cu cei care m-au căutat și pe care i-am respins sau pus în așteptare până pe 30 iunie”, a afirmat Adi Popa, conform Prosport.
Mulțumim, Adi Popa! Clubul Steaua București anunță despărțirea de mijlocașul Adrian Popa. Sosit în Ghencea în urmă cu doi ani, jucătorul în vârstă de 34 de ani a avut o contribuție importantă la rezultatele formației roș-albastre din ultimele sezoane.
- Comunicat CSA Steaua
În tricoul Stelei, Adi Popa a bifat 48 de apariții, marcând 12 goluri și oferind șase pase decisive. Popa a evoluat și pentru echipa lui Gigi Becali în două perioade distincte, între 2012-2017 și în sezonul 2019-2020.
Adi Popa: „Noi suntem Steaua, trebuie să fim în Liga 1”
Chiar dacă a evoluat și pentru clubul lui Becali, Adi Popa s-a poziționat ferm de partea CSA Steaua în ultimii ani: „Instanța a spus că noi suntem Steaua și trebuie să fim în Liga 1!”, a spus în mai multe rânduri mijlocașul.
Fotbalistul a fost extrem de apreciat de suporteri pentru atitudinea pe care a avut-o atât pe teren, cât și în afara acestuia. În primăvară, Popa o ironizase pe rivala Dinamo, cu care s-a duelat în play-off-ul ligii secunde: „Sunt 7 Dinamo cu același nume. Măcar la noi este o singură Steaua, o singură echipă cu acest nume. La ei sunt 7, prin toate ligile, mai puțin în prima”.
{{text}}