Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - Anderlecht 2-5

FCSB - Anderlecht 2-5. Echipa GSP a asistat la amicalul de 120 de minute din Olanda: buni cât a contat, vulnerabili cu juniorii

+40 Foto
FCSB - Anderlecht / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu, Ionuţ Iordache   —  sâmbătă, 01 iulie 2023

FCSB a pierdut cu 2-5 amicalul de 120 de minute disputat în fața lui Anderlecht, locul 11 în ultimul sezon din Belgia. A fost primul test de verificare pentru roș-albaștri în cantonamentul din Olanda, unul în care Charalambous și Pintilii au rulat tot lotul. Echilibrul s-a rupt spre final, când în echipa vicecampioanei s-a făcut „infuzie” de juniori.

  • Gazeta Sporturilor e prezentă în cantonamentul celor de la FCSB din Olanda, Apeldoorn. Dan Udrea (redactor-șef adjunct), Remus Răureanu (reporter special) și Ionuț Iordache (fotoreporter) transmit de la fața locului toate detaliile care contează.

La opt luni de când se duelau de două ori în grupele Conference League, FCSB și Anderlecht și-au dat întâlnire într-un meci amical inedit, întins pe durata a două reprize de câte 60 de minute. Scopul ambelor tabere a fost de a rula tot lotul de jucători, plan îndeplinit de antrenori. 

Cât timp a folosit o echipă cât mai apropiată de cea standard, vicecampioana României a avut momente de joc bune și foarte bune. Florinel Coman, cel mai în formă jucător al echipei, a deschis scorul după 12 minute, după o combinație în viteză cu Darius Olaru.


Avantajul n-a durat, însă, prea mult. Anderlecht a restabilit egalitatea la capătul unei faze în care Andrei Vlad a fost derutat de traiectoria luată de o centrare. Folosit fiindcă Târnovanu încă n-a revenit de la lotul U21, „Messi al portarilor” a alternat momentele bune cu cele mai puțin inspirate. O astfel de neatenție i-a costat pe roș-albaștri golul egalizator. 

Însă FCSB a continuat să rămână sus: la capătul unei faze trecute tot prin „filtrul” lui Olaru, Compagno a apărut la finalizare și a înscris din cinci metri. Adversara din Belgia n-a slăbit deloc ritmul și n-a lăsat-o pe FCSB să intre la pauză în avantaj. Benito Raman a făcut „dubla” în minutul 59 - ultimul de dinainte de pauză . 2-2 a fost scorul final al celei mai concludente reprize, cea din care Charalambous și Pintilii pot extrage multe lucruri pozitive. 

FCSB - Anderlecht 2-5. Buni cât a contat, vulnerabili cu juniorii

De ce prima oră de joc a fost cea mai concludentă? Fiindcă formula FCSB-ului a suferit modificări multiple după pauză. S-au schimbat liniile în toate compartimentele, a intrat chiar și Ionuț Panțîru, după pauza de peste doi ani care i-a dat peste cap cariera. 


Mai matură, Anderlecht a controlat finalul de meci și s-a desprins pe final, marcând de trei ori imediat după ce în echipa roș-albaștrilor și-au făcut apariția cinci juniori, Ciobanu, Pădurariu, Toma, David Popa și Tănasă.

Mai jos, desfășurarea liveTEXT a partidei & principalele momente ale amicalului FCSB - Anderlecht

FINAL » FCSB - Anderlecht 2-5

  • Au marcat: Fl. Coman '12, Compagno '40 / Benito Raman '16, '59, Dryer '107, Arnstad '118, Sardella '120
  • Meciul a avut două reprize a câte 60 de minute, lucru convenit de cele două cluburi pentru a putea rula întreg lotul.
  • Final de meci. FCSB pierde în fața lui Anderlecht, scor 2-5. 
  • Min.120: FCSB mai primește un gol, al cincilea astăzi. Sardella își trece numele pe lista marcatorilor.
  • Min.118: Gol Anderlecht! Echipa mai matură în acest moment, formația din Bruxelles mai punctează o dată, prin Arnstad. Acesta a rămas singur cu portarul și a finalizat în forță, fără șanse pentru tânărul Maxim. 
  • Min.112: Iese și Andrei Vlad, vinovat la primul gol al belgienilor. În locul său intră Alexandru Maxim, portar născut în 2007.
  • min.107: GOL Anderlecht! Belgienii înscriu golul trei imediat după ce FCSB a schimbat liniile și a trimis în teren mai mulți juniori, precum Ciobanu, Pădurariu, Toma, David Popa sau Tănasă. Dryer îi fața lui Pădurariu la un duel în careu și finalizează o centrare excelentă primită din flanc.
  • min.106: După o pauză de două minute, au fost trimiși în teren și copiii din lotul FCSB-ului. Părăsesc terenul, în sfârșit, „maratoniștii” Dawa și Haruț. Evoluează acum pe postul de stoperi puștiul Ciobanu și Ovidiu Popescu.
  • min.105: Din cauza lipsei de variante pe postul de fundaș central, Dawa și Haruț sunt încă pe teren. Au, așadar, peste 100 de minute jucate în acest meci. Doar portarul Andrei Vlad se mai regăsește în aceeași situație. În altă ordine de idei, stoperul Siyabonga Ngezana a ajuns sâmbătă după-amiază la hotelul roș-albaștrilor, după o călătorie de peste 9.000 de kilometri. Sud-africanul ar putea apărea în amicalul cu PAOK.
  • min.104: Încă o paradă în dreptul lui Andrei Vlad, care a alternat azi momentele bune cu cele mai puțin inspirate.
  • min.93: Ocazie imensă Anderlecht: Vlad l-a blocat pe Arnstad în ultimul moment, la doi metri în fața porții!
  • min.85: Anderlecht domină cu destul de multă autoritate repriza secundă. Locul 11 în ultimul sezon din Belgia e din nou aproape de gol, după o nesincronizare pe axa Valentin Crețu - Andrei Vlad. Crețu a încercat să respingă prin alunecare, însă a trimis către propria poartă, punându-și echipa într-un real pericol. Vlad îndepărtează pericolul în ultimul moment, scoate de sub bară o minge periculoasă.
  • min.75: Două schimbări în tabăra FCSB-ului: Intră Alex Băluță și Gogescu, părăsesc terenul Olaru, respectiv Șut. În acest moment, banderola de căpitan e preluată de Panțîru!
  • min.67: Anderlecht lovește bara, prin Dreyer!
  • min.63: Andrei Vlad gafează iarăși, iar Anderlecht e la un pas să înscrie golul trei. Goalkeeper-ul primise o pasă înapoi de la Vali Crețu, însă a preluat greșit, mingea i-a sărit peste picior și s-a dus către poartă. Vlad s-a repliat la timp pentru a prinde balonul și a evita golul. Reamintim că „Messi al portarilor” a greșit la golul de 1-1, cel prin care Anderlecht a egalat prima oară.
  • min.61: A început repriza secundă, care va dura tot 60 de minute. Iată echipa vicecampioanei României: Vlad - V. Crețu, Dawa, Haruț, Panțîru - Edjouma, Șut, Olaru -Radaslavescu, Miculescu, Vali Gheorghe.
  • Alexandru Băluță nu-și face încă debutul și nu se numără printre fotbaliștii care vor trimiși pe teren la pauză. Deocamdată, efectuează o încălzire pe alt teren, sub comanda preparatorului Tommy Neubert.
  • min.60: PAUZĂ! Egalitate după prima oră de joc din FCSB - Anderlecht. Se repetă, în acest moment, deznodământul meciului de la Bruxelles din Conference League, încheiat la egalitate în octombrie 2022, scor 2-2. Însă aici mai urmează o repriză!
  • min.59: GOL Anderlecht! Belgienii egalează la una dintre ultimele ocazii ale reprizei extinse de 60 de minute. Benito Raman face „dubla”, printr-o lovitură de cap simplă, din centrul careului.
  • min.58: Cordea a cerut schimbare, cu două minute înainte de pauză, dar Pintilii i-a solicitat să mai rămână în teren încă două minute
  • Min.57: Acțiune în flancul drept orchestrată de Andrei Cordea, care pătrunde spre centru și șutează periculos spre colțul lung. Mingea se duce puțin pe lângă poartă.
  • min.50: Ocazie mare ratată de Florinel Coman. Acesta îl lobează pe portar, dar mingea e scoasă de la un metru de linia porții de Baouf.
  • min.49: Atac periculos al lui Anderlecht, dar Andrei Vlad intervine la un șut trimis la colțul scurt. Corner pentru belgieni.
  • min.48: La reluare, FCSB are primul atac. Coman speculează o pasă greșită a unui adversar, centrează, dar Cordea n-ajunge la întâlnire.
  • min.45: Așa cum a fost convenit, repriza va avea 60 de minute, astfel că meciul continuă după scurgerea primelor 45 de minute. Jucătorii primesc, însă, un scurt răgaz de două minute.
  • min.41: Pintilii l-a atenționat pe Cordea pe parcursul primei reprize fiindcă rămânea izolat în dreapta când echipa juca pe partea cealaltă. „Andrei, vino un pic în centru, nu mai sta acolo!”
  • min.40: GOOOL FCSB! Roș-albaștrii preiau din nou conducerea! Atac prelungit al formației lui Charalambous, Olaru mai livrează o centrare inspirată în fața porții, iar Compagno deviază mingea din cinci metri, în stânga portarului.
  • min.36: E rândul vicecampioanei României să fie periculoasă. Radunovic apare la finalizare la capătul unei faze fixe, șutează, dar mingea e scoasă de pe linia porții de „barajul” defensiv al lui Anderlecht.
  • min.33: Încă o ocazie în dreptul formației din Bruxelles, la o minge jucată în spatele lui Dawa. Andrei Vlad scoate un șut periculos, iar scorul rămâne egal.
  • min.26: Andrei Vlad își spală din păcatele de la gol, are o intervenție importantă la o ocazie a lui Anderlecht.
  • min.24: Scandal pe teren între cele două tabere. Florinel Coman a comis un fault urât, din spate, asupra lui Majeed, direct pe picioarele adversarului. „Victima” s-a ridicat și s-a îndreptat amenințător spre Florinel, pe care l-a împins. Coman a fost avertizat cu „galben” de arbitrul partidei. Marcatorul golului roș-albaștrilor era iritat de la o fază din urmă cu câteva minute, când fusese faultat, dar „centralul” n-a dictat nimic.
  • min.16: Anderlecht reușește să egaleze repede, la capătul unei faze interpretate greșit de Andrei Vlad. Portarul roș-albaștrilor a gestionat eronat o centrare a cărei traiectorie a fost ușor schimbată și de vânt și nu a mai putut evita golul. Benito Raman e numele celui care restabilește egalitatea. 
  • min.12: GOOL FCSB! Roș-albaștrii deschid scorul prin Florinel Coman, din pasa lui Darius Olaru. „Șeptarul” roș-albaștrilor a primit o pasă excelentă, a intrat în careu și a finalizat cu latul la colțul lung, fără șanse pentru goalkeeper-ul lui Anderlecht!
  • min.6: Primul șut amenințător spre poarta lui Andrei Vlad îi aparține lui Stroeykens, fără consecințe pe tabelă.
  • min.2: FCSB domină începutul de meci. Au existat inclusiv două momente periculoase în careul belgienilor, la două centrări expediate de căpitanul Olaru, respectiv Radunovic.
  • min.1: A început confruntarea FCSB - Anderlecht! Trimișii GSP transmit toate informațiile importante de la amicalul de lux al roș-albaștrilor. 
  • Anderlecht are în „primul” 11 numeroși jucători tineri și foarte tineri. Șase dintre aceștia îndeplinesc criteriul U21. Ismael Baouf, unul dintre titularii din echipa belgienilor, are doar 16 ani!
  • Singura televiziune care transmite meciul este Anderlecht TV, însă în format pay-per-view.
  • În jurul orei 13:25, fotbaliștii roș-albaștrilor au ieșit la încălzire.

Echipe de start 



FCSB: A. Vlad - Ov. Popescu, Dawa, Haruț, Radunovic - Olaru (cpt), Ad. Șut, Djokovic - Cordea, Compagno, Fl. Coman 



Anderlecht: Van Crombrugge - Amuzu, Ashimeru, Delcroix, Kana, N'Diaye, Raman, Stroeykens, Baouf, Engwanda, Monticelli

Imagini din meciul FCSB - Anderlecht, primul test din Olanda pentru vicecampioană

FSCB și Anderlecht, din nou față în față 

FCSB își cunoaște bine primul adversar al stagiului din Olanda. Vicecampioana României și Anderlecht au fost adversare în grupele ediției trecute din Conference League. Au fost două remize, 0-0 pe Arena Națională și 2-2 la Bruxelles.

FCSB a mai antamat un amical tare pentru cantonamentul din Olanda. Pe 5 iulie, va da piept cu PAOK Salonic, formația antrenată de Răzvan Lucescu. 

FCSB, prim test în cantonamentul din Olanda

Pintilii și Charalambous i-au învoit pentru perioada următoare pe Ștefan Târnovanu, Alexandru Pantea și Octavian Popescu. Ei nu avuseseră parte de zile libere, fiindcă la scurt timp după ce s-a încheiat campionatul în Liga 1 s-au alăturat lotului României U21, care a participat la Euro 2023.

În aceeași situație a fost și David Miculescu, dar acesta a decis să renunțe la vacanță și a preferat să meargă în stagiul FCSB din Olanda. A ajuns la Apeldoorn în cursul zilei de joi, iar la antrenamentul de seară a și făcut mișcare sub comanda lui Ovidiu Kurti, urmând să înceapă să se pregătească normal sub comanda lui Pintilii și Charalambous.

VIDEO. FCSB trage tare în cantonamentul din Olanda 

Bursa transferurilor la FCSB:

  • Antrenor: Elias Charalambous (confirmat)
  • Veniri: Siyabonga Ngezana (Kaizer Chiefs), Alexandru Băluță (Academia Pușkaș), Damjan Djokovic (Al Raed)
  • Reveniri: Valentin Gheorghe (Ümraniyespor), Ovidiu Perianu (Chindia), Alexandru Musi (Poli Iași), Ovidiu Horșia (U Cluj)
  • Plecări: Iulian Cristea (Rapid), Răzvan Oaidă (Rapid), Sorin Șerban (Poli Iași), Ovidiu Perianu (U Cluj), Billel Omrani (liber), Joonas Tamm (liber), Boban Nikolov (liber), Deian Sorescu (Rakow), Mario Geantă (CS Tunari), Alexandru Musi (Petrolul)

Citește și alte știri din cantonamentul celor de la FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.