Echipa feminină a României a câștigat medalia de aur la Jocurile Europene din Polonia, trecând de Germania cu 3-2, un adversar care i-a administrat multe înfrângeri dureroase în ultimii zece ani.
România și Germania au dominat competițiile europene majore la nivel de echipe în ultimii zece ani. Germania cu jucătoare naturalizate din China, România cu jucătoare autohtone. Din 2013 și până în 2023, „tricolorele” au câștigat două titluri continentale, în timp ce adversarele s-au impus de patru ori.
La Jocurile Europene, Germania a câștigat la ambele ediții desfășurate până acum, în 2015 la Baku și în 2019 la Minsk, la ultima trecând în finală chiar de echipa României.
Sâmbătă, cele două formații s-au reîntâlnit pentru a șasea oară într-o luptă pentru aur în ultimii zece ani. România a pornit din start cu o problemă, Elizabeta Samara, medaliată cu bronz la această ediție a Jocurilor Europene, nu a putut juca din cauza unor probleme la mâna stângă.
Diaconu și Dragoman au deschis cu victorie
Astfel, echipa tricoloră a început întâlnirea pentru aur cu dublul format din Adina Diaconu (22 de ani) și Andreea Dragoman (22 de ani), Ele le-au înfruntat pe Nina Mittelham (26 de ani) și Xiaona Shan (40 de ani). Româncele au fost curajoase și după ce au pierdut primul set au luptat pentru a doilea cu dârzenie, impunându-se cu 19-17. Un set care le-a dat multă încredere, astfel că s-au impus cu 3-2 (8-11, 19-17, 11-7, 8-11, 11-5).
Bernadette Szocs, două puncte
În al doilea meci, Bernadette Szocs (28 de ani) a făcut iar minuni și a revenit de la 0-2 în fața lui Ying Han, (40 de ani), impunându-se cu 3-2 (4-11, 10-12, 11-8, 11-9, 11-8).
Andreea Dragoman a făcut un meci bun în fața mult mai experimentatei Xiaona Shan, românca a salvat cinci mingi de meci, având două oportunități de a închide meciul și întâlnirea, dar până la urmă a fost învinsă cu 2-3 (11-9, 6-11, 6-11, 11-8, 13-15).
Scorul a devenit egal, 2-2, după ce Adina Diaconu nu a găsit răbdarea necesară pentru a o învinge pe apărătoarea Ying Han, care s-a impus cu 3-0 (11-6, 11-5, 11-9).
Meciul decisiv s-a jucat între Bernadette Szocs și Nina Mittelham, cele două întâlnindu-se în această săptămână în concursul de simplu când românca s-a impus cu 4-2. De data aceasta, românca a câștigat cu 3-0 (11-9, 11-9, 11-4), ducând scorul general la 3-2 în finală. O victorie care a fost sărbătorită pe masa de joc, un gest patentat de Berni.
Bucuria româncelor după semifinale FOTO Imago ImagesÎn drumul său spre aurul de la Jocurile Europene, România a trecut de Ungaria cu 3-0 în sferturi de finală, apoi în semifinale de Franța cu 3-1.
Jocurile Europene nu sunt asimilate drept Campionate Europene. În tenisul de masă la nivel continental vor avea loc doar Campionate Europene pe echipe între 10 și 17 septembrie, la Malmo, asta pentru că 2023 este un an impar, în cei pari au loc întreceri la simplu, dublu și mixt, așa cum a hotărât forul european în 2016.
România-Germania 3-2
- Adina Diaconu/ Andreea Dragoman-Nina Mittelham/Xiaona Shan 3-2 (8-11, 19-17, 11-7, 8-11, 11-5)
- Bernadette Szocs-Ying Han 3-2 (4-11, 10-12, 11-8, 11-9, 11-8)
- Andreea Dragoman- Xiaona Shan 2-3 (11-9, 6-11, 6-11, 11-8, 13-15)
- Adina Diaconu- Ying Han 0-3 (6-11, 5-11, 9-11)
- Bernadette Szocs - Nina Mittelham 3-0 (11-9, 11-9, 11-4)
Podiumuri Jocurile Europene
- 2015 Germania, Țările de Jos, Cehia
- 2019 Germania, România, Polonia
- 2023 România, Germania, Portugalia
Finalele dintre România și Germania în ultimii zece ani la competițiile majore
AN | COMPETIȚIE | MECI | SCOR |
2013 | Campionatele Europene | Germania-România | 3-1 |
2015 | Campionatele Europene | Germania-România | 3-0 |
2017 | Campionatele Europene | România-Germania | 3-2 |
2019 | Jocurile Europene | Germania-România | 3-0 |
2021 | Campionatele Europene | Germania-Romania | 3-1 |
2023 | Jocurile Europene | România-Germania | 3-2 |
Medaliile României la Jocurile Europene
AUR
- Vlad Dascălu (ciclism, mountain bike)
- Claudia Bobocea (atletism1.500 metri)
- Bernadette Szocs (tenis de masă, simplu)
- Apor Gyoergydeak (teqball, simplu)
- Kinga Barabasi (teqball, simplu)
- Andreea Dragoman, Adina Diaconu, Bernadette Szocs, Eliza Samara (tenis de masă, echipe)
ARGINT
- Bianca Ghelber (atletism, aruncarea ciocanului)
- Daniela Stanciu (atletism, săritura în înălţime)
- Cătălin Chirilă (kaiac-canoe, canie simplu 500 metri)
- Ilinca Pantiș (scrimă, sabie individual)
- Kinga Barabasi/Katalin Dako (teqball, dublu feminin)
BRONZ
- Ştefan Comănescu (karate, kumite)
- Andrea Miklos (atletism, 400 m)
- Mălina Călugăreanu (scrimă, floretă individual)
- Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (tenis de masă, dublu mixt)
- Elizabeta Samara (tenis de masă, simplu)
{{text}}