Liga 2

CSA Steaua, mutare surpriză » „Militarii” transferă direct din Spania un jucător format de Levante

Rober Sierra, în momentul semnării precedentului contract, cu bulgarii de la Spartak Varna

Articol de Eduard Apostol  —  Saturday, 01 July 2023

Mijlocașul spaniol Rober Sierra (27 de ani) a semnat cu divizionara secundă CSA Steaua.

Steaua tocmai l-a pierdut pe Adi Popa și este într-o plină reformă la nivel de lot. Daniel Oprița a reușit o mutare surprinzătoare și l-a convins pe Rober Sierra, mijlocaș central din Spania. Din informațiile Gazetei, spaniolul a semnat deja cu gruparea din Ghencea.

CSA Steaua l-a transferat pe Rober Sierra

Rober Sierra este un mijlocaș central format în academia celor de la Levante. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Mallorca B, Ontinyent, CF Peralada, Oviedu Vetusa sau Formentera, în ligile inferioare ale Spaniei.

Rober Sierra, în tricoul lui Levante

În 2022 a prins primul transfer în afara țării, la FC Inter Turku, în Finlanda. Sezonul trecut a fost sub contract cu Spartak Varna, alături de care a retrogradat în liga secundă bulgară.

250.000 de euroeste cota lui Rober Sierra, potrivit Transfermarkt

CSA Steaua, în reconstrucție

Vineri, CSA Steaua a mai prezentat 4 achiziții: Adrian Frânculescu (portar, 18 ani), David Maftei (fundaș dreapta, 18 ani), Alexandru Boiciuc (atacant, 25 de ani) și Mario Topuzov (atacant, 23 de ani).

În actuala perioadă de mercato, Steaua i-a mai adus pe Daniel Vîrtej (fundaș, 25 de ani), Alexandru Buziuc (atacant, 29 de ani) și Mihai Dobrescu (fundaș, 30 de ani).

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.