Turneul de Wimbledon se întoarce în perioada 3-16 iulie și se anunță o luptă interesantă în cea mai veche competiție de tenis din lume. Jucătorii își dau întrecere într-o cursă în care premiile ajung la aproape 45 de milioane de lire sterline. Cele mai tari cote pentru Wimbledon 2023 le găsești pe efbet.ro
Novak Djokovic, favorit la Wimbledon
Cu trofee deja adjudecate la Australian Open și Roland Garros în acest an, Djokovic se află pe urmele unui obiectiv pe care l-a ratat cu puțin timp în urmă: câștigarea tuturor celor patru turnee de Grand Slam într-un singur an. Situat pe locul doi în clasamentul ATP, sârbul se bucură de o formă excelentă și de un moral de zile mari.
Chiar și așa, Djokovic nu va avea un drum ușor către titlu: pe lângă concurența acerbă din partea altor jucători de top, cum ar fi Carlos Alcaraz și Daniil Medvedev, el va trebui să facă față și provocărilor pe terenul de iarbă, o suprafață care pune la încercare abilitățile și adaptabilitatea jucătorilor.
În urmă cu câțiva ani, părea aproape imposibil ca cineva să se apropie de numărul de trofee cucerite de elvețian pe iarba de la Londra. Cu opt titluri la Wimbledon, Federer fusese proclamat drept regele incontestabil al prestigiosului turneu londonez. Însă Djokovic, câștigătorul ultimelor patru ediții, l-ar putea egala anul acesta pe Roger! Nole a „mușcat” de șapte ori din iarba de pe Centralul de la Wimbledon, iar invincibilitatea lui poate continua. În ultimii ani, Nole n-a avut rival pe suprafața verde.
Carlos Alcaraz, jucătorul spaniol care a câștigat recent turneul de la Queen's, este considerat a doua forță la Wimbledon, având un record impresionant de 5 victorii și nicio înfrângere pe iarbă în acest sezon. Daniil Medvedev va fi și el o prezență puternică la acest turneu. Cote de top pentru Wimbledon 2023 găsiți pe efbet.ro.
Patru tenismene din România
România va fi reprezentată pe tabloul principal de patru jucătoare Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian. Dacă Begu e capul de serie cu numărul 29, Ana Bogdan se poate remarca prin experianță acumulată în actualul sezon pe iarbă.
Favoritele la câștigarea turneului sunt Iga Swiatek, Aryna Sabalenka și Elena Rybakina. Turneul de la Wimbledon e marele obiectiv al polonezei Iga Swiatek, care n-a triumfat până acum pe iarba de la Londra. Poloneza n-a depășit până acum faza optimilor de finală la Londra, anul trecut fiind eliminată în turul III. Pe efbet.ro puteți găsi plasa pariuri speciale pe game-uri, set-uri sau diferențe de scor + multe alte cote atractive.
{{text}}