Jan Choinski (27 de ani), locul 167 ATP, e un jucător de tenis german, care are și cetățenie britanică și care își va vedea luni, pentru prima dată, visul împlinit: e prezent pe tabloul principal al Turneului de Mare Șlem de la Wimbledon.
Drumul său până aici a fost unul fabulos și a început într-un cu totul alt mediu: inițial el a fost dansator de balet, pasiune pe care o moștenise de la părinții lui, aceștia fiind, la rândul lor, dansatori profesioniști de balet.
Jan Choinski: „Nu am vrut niciodată să devin balerin”
Deși a practicat baletul la școala părinților săi o parte din viață, Jan Choinski a mărturisit într-un interviu pentru AFP că nu a crezut că aceasta va fi vocația lui: „Am luat lecții de balet cu părinții mei, însă nu am avut niciodată în minte să devin balerin profesionist. Pentru mine, a fost doar o modalitate de a-mi construi fizicul pentru tenis”.
Astfel, la 14 ani, jucătorul neamț a schimbat sporturile, iar ca junior a ajuns până în top 20. Ca senior, traseul său a fost un pic mai anevoios, cea mai bună clasare fiind cea actuală, locul 167, care i-a adus și un Wild Card la Wimbledon.
E, în fapt, prima lui prezență pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem. În 2018 și anul acesta a fost în calificări la Roland Garros, însă nu a reușit să treacă de turul 2, iar în 2019 a mai încercat la Wimbledon, însă a fost eliminat din primul tur al calificărilor.
246.243 $sunt câștigurile lui Jan Choinski din tenis. Nu are niciun turneu câștigat.
Jan Choinski, pentru prima dată pe tabloul principal la Wimbledon, visează la sferturi
„Va fi o experiență cu totul nouă pentru mine, nu pot fi mai recunoscător”, a spus neamțul referindu-se la prezența pe tabloul principal al Wimbledon.
În primul tur din turneul britanic, Choinski va avea, însă, o misiune foarte dificilă: va da piept cu Dusan Lajovic, locul 52 ATP, sârbul care a câștigat în aprilie turneul din Banja Luka după ce l-a eliminat pe traseu inclusiv pe Novak Djokovic.
Totuși, Jan visează să ajungă în a doua săptămâna a turneului de la Wimbledon și să fie susținut de britanici: „La început îi voi avea alături pe mama, tatăl, iubita și pe antrenorul meu. Din Marea Britanie nu a mai rămas multă lume care să mă cunoască, mai ales după ce a murit bunicul meu acum doi ani. Dar poate voi primi mai mult sprijin în a doua săptămână, când voi ajunge în sferturile de finală”.
{{text}}