Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

CFR Cluj e în negocieri cu antrenor trecut pe la rivala Universitatea. Reacție dură: „Plătiți restanțele salariale, că începe distracția curând!”

Mihai Ștețca, foto dreapta / Sursa: Universitatea Cluj

Articol de Cătălin Stroia   —  luni, 03 iulie 2023

După ce s-a despărțit de antrenorul portarilor, Cristi Moldovan, și de ceilalți secunzi din mandatul lui Dan Petrescu, CFR Cluj se află în discuții cu un fost antrenor de portari al rivalilor de la U Cluj.

Informația a fost dezvăluită inițial pe un grup al suporterilor al celor de la CFR Cluj, în care apare o captură cu un mesaj dintr-o discuție privată cu soția lui Alin Minteuan.

Mesajul trimis de soția lui Alin Minteuan

În acel mesaj, soția fostului secund al celor de la CFR Cluj spune că postul ar urma să fie preluat de Mihai Ștețca, originar din Baia Mare, același oraș cu președintele feroviarilor, Cristi Balaj.


După aceea, ea a comentat la o postare de pe Facebook: „L-ați executat și pe Cristi, să aduceți altul pe salar mai mare, cu chirie... plătită... așa se face optimizarea cheltuielilor... nu?! Plătiți restanțele salariale, că începe distracția curând”.

Antrenorul portarilor a fost dat afară, a plecat din cantonament și a fost adus pe 5.000 de euro Ștețca, din Baia Mare. Balaj își aduce oamenii pentru optimizare. Reduce cheltuielile



- Mesajul trimis de Anca Minteuan

GSP.ro l-a contactat pe Mihai Ștețca în legătură cu o venire la CFR Cluj. Acesta a confirmat că se află în negocieri cu formația pregătită de Andrea Mandorlini, doar că până acum nu a semnat niciun contract.

„E adevărat că ne aflăm în negocieri, dar deocamdată n-am semnat nimic”, a spus Mihai Ștețca.


Până în sezonul recent încheiat Ștețca a fost antrenorul de portari al celor de la FC Voluntari, iar în trecut acesta le-a mai pregătit din aceeași postură pe FC Botoșani, U Cluj și Petrolul Ploiești.

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.