Campionate

Marius Șumudică, plângere la FIFA după ce și-a reziliat contractul cu Al Raed: „Trebuie să-mi plătească niște despăgubiri”

Articol de Sergiu Alexandru  —  luni, 03 iulie 2023

Marius Șumudică (52 de ani) a mers la FIFA pentru a primi despăgubiri după ce contractul cu Al Raed i-a fost reziliat.

Marius Șumudică mai avea un an de contract în prima ligă din Arabia Saudită, la Al-Raed, dar nu a mai continuat pe banca echipei cu care a terminat pe 10 în sezonul trecut, după cum a anunțat GSP.ro.

Marius Șumudică, plângere la FIFA

Acum, antrenorul a dat noi detalii despre situația și a dezvăluit că are de primit despăgubiri, pentru care a făcut plângere la FIFA.

„Sunt antrenor liber. Pot semna cu oricine. Cei de la Raed au încercat să facă o negociere. Am refuzat, iar cazul a fost transmis la FIFA. Trebuie să-mi plătească niște despăgubiri. Au fost negocieri, nu am fost de acord. Nu a vrut să plătească tot. S-a încheiat de două zile, iar cazul e la FIFA.

A fost o problemă. Clubul m-a și blocat. Toată lumea și-a pus antrenor. În Europa e foarte greu. Poate în Turcia, unde am un nume bun. Poate în 2-3 luni mi-aș putea găsi ceva acolo. Sau în Arabia sau în România. Dar mă gândesc să plec în străinătate. Dacă nu, și România e o variantă”, a spus Marius Șumudică în emisiunea „Fotbal Club”, de la DigiSport.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.