Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

A venit să-l impresioneze pe Ovidiu Burcă, după un an la Rangers și alte încercări în Premier League: „Sunt ca un robot. Am stilul de joc al lui Theo Hernandez”

Kevin Ciubotaru

Articol de Eduard Apostol   —  marți, 04 iulie 2023

Fundașul stânga Kevin Ciubotaru, 19 ani, este ultimul sosit la Dinamo, chiar dacă în probe pentru început. El a mărturisit că s-a oțelit chiar și dacă s-a ales doar cu trialuri la supercluburi din Premier League, acum puștiul are câteva zile la dispoziție pentru a deveni ”câine”

Printre mutările făcute în mercato de către Dinamo a fost și surprinzătoarea aducere, chiar dacă pentru început în teste, a lui Kevin Ciubotaru, 19 ani, fundaș stânga ce va fi urmărit la lucru de Ovidiu Burcă înainte de a se lua decizia dacă va semna (sau nu) cu "haita" din Ștefan cel Mare.

Roș-albii au avut recomandări de l-au adus pe puști în probe, fiindcă altfel antrenorul bucureștenilor nu ar fi luat în calcul să-l vadă la lucru pe tânărul născut la Roma. Mai ales că în banda stângă Ionuț Amzăr, 20 de ani peste o săptămână, a devenit o piesă importantă în angrenajul echipei.


Kevin Ciubotaru a bătut la ușile marilor cluburi

Începând de azi, Ciubotaru trebuie să-i demonstreze lui Ovidiu Burcă faptul că merită echipamentul "câinilor". Cine este Kevin?

Născut la Roma, dar reprezentând România la naționalele de juniori, Ciubotaru nu a mai jucat până acum la vreo echipă din țară. A plecat din Italia de copil și s-a școlit în Austria, mai întâi la Rapid Viena, apoi la Admira Wacker. A fost la Parma Primavera, a trecut apoi în Albion, la Kinetic Academy, iar de la începutul lui 2022 până acum câteva zile a fost la Glasgow Rangers B.

Dar Kevin a bătut și ușile marilor cluburi, iar unele l-au avut în vizor. A fost la un trial la Chelsea în 2019, dar a recunoscut că ar fi fost un pas prea mare pentru acel moment. Un an mai târziu a încercat să semneze cu Tottenham, doar că neobținerea permisului de muncă i-a blocat transferul.


Glasgow Rangers a mizat pe el și l-a transferat. Într-o discuție cu reporterii de la Daily Record, Ciubotaru a spus că îl inspiră francezul Theo Hernandez, fundașul stânga al lui AC Milan.

Își prezintă calitățile și anunță: "Nu mai am emoții"

"Calitățile mele sunt viteza, driblingul și rezistența. Am stilul de joc al lui Theo Hernandez de la Milan, cu toate că mai am mult de lucru cu piciorul drept. De fapt, mai am multe de învățat", a declarat românul pentru sursa citată.

Totodată, a admis că ultimii ani, cu trialuri și cu mutări de la un club important la altul în căutarea transferului perfect, l-au cizelat și i-au dezvoltat o mentalitate de oțel.

"Toate încercările ultimilor doi ani m-au fortificat incredibil pentru momentul adevărului. Am mers înainte ca robot, concentrat mental doar pentru a arăta cel mai bun fotbal de care sunt capabil. Nu mai am emoții", a mai comentat puștiul.

Experiența de la Rangers și interacțiunea cu Ianis Hagi

Ciubotaru a fost uluit când Rangers i-a oferit un tichet de avion pentru Glasgow, apoi primirea în cantonament, urmat de un angajament. A țintit mereu un loc la prima echipă, dar nu a prins-o decât pe a doua.

Am încercat la 9 cluburi din Anglia până să primesc contractul de la Rangers. Am fost și m-am antrenat cu Chelsea, Spurs, West Ham, Watford, Southampton, Brentford, în timp ce Sheffield United și Leicester mi-au oferit posibilitatea de a semna cu academiile lor

Kevin Ciubotaru

Rangers a urmărit un coleg de-ai lui Ciubotaru și l-au descoperit pe Kevin! "Așa a fost să fie, am sosit eu în locul colegului. Rangers este un club extraordinar, de top. Este oportunitatea carierei", afirma Ciubotaru la începutul anului trecut.

L-am cunoscut pe Ianis Hagi și am vorbit puțin. Este un om foarte umil, abia aștept să mă antrenez și să joc cu el la prima echipă sezonul viitor sper. Îmi pare rău că s-a accidentat destul de rău, înțeleg că va avea nevoie de câteva luni bune pentru a-și reveni

Kevin Ciubotaru

VIDEO Primire inedită pentru noul dinamovist Cristi Costin: „«Tractor», bine ai venit în junglă!”

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.