Uneori saudizarea duce la aberații

Banii sunt una, principiile fotbalului înseamnă alta. Șefii fotbalului de la Riyadh sunt foarte aproape de a călca alături de drum

Săptămânal, dinspre Peninsula Arabică vin multe știri, dar, mai ales, multe zerouri. Ultima veste, proaspătă, caldă ca aerul deșertului, este că Gianluigi Buffon e dorit în Arabia Saudită, în prima ligă, la o echipă al cărei nume nu e dezvăluit. I s-ar da lui Gigi 30 de milioane de euro pe an, adică 2,5 milioane de euro pe lună. Nu e mult, dacă ne gândim că lui Cristiano Ronaldo i se dau 200 de milioane pe an. Dar Buffon are 45 de ani bătuți pe muchie, etate la care încep reumatismele și totul cam începe să miroasă a pensie.

Mai bine decât în Champions League

Nu-i nimic, are balta pește și oaza verdeață! De ce să nu ia Buffon banii care i se oferă? Îi ia CR 7, mai nou îi iau și Benzema, și Kante, și Koulibally, și portarul Edouard Mendy, și Ruben Neves. Cu toții strămutați în această vară în părțile saudite și plătiți, la noile destinații, mult mai bine decât la marile cluburi europene de unde au plecat. Și, cu toții, aflați la o anumită vârstă, bine peste treizeci de ani, când ritmul dulceag, de gazel oriental, al fotbalului arăbesc e de preferat încrâncenării mult mai prost plătite din Champions League.

"Greul" Garita

Să facem o paranteză și să-l strecurăm printre aceste numele imense ale fotbalului planetar și pe amicul nostru Arnold Garita, ex-FC Argeș. Ofertat și răsofertat de marile cluburi românești, simpaticul francez a luat drumul Arabiei Saudite, urmând să semneze, dacă n-o fi și făcut-o, cu Al Faisaly, pentru 450 de mii de dolari pe an, plus 150 de mii de dolari primă de instalare. În România nu i-ar fi dat nimeni acești bani, putea să dea și o sută de goluri pentru Argeș și să ia campionatul, nu să retrogradeze. Pe la noi, despre astfel de lefuri nu s-a mai auzit de pe vremea lui Wesley și Adailton. Mai contează că Al Faisaly e în liga secundă saudită? Dacă plătește bine, poate să fie și în liga a șaptea, nu?!

Cât e legal, e bine

Până aici, totul e bine, frumos și excelent plătit. E emoționant, chiar înălțător să constați că o țară fără tradiție opintește să-și dezvolte fotbalul. De la un 0-8 cu Germania în urmă cu două decenii, la recentul 2-1 cu Argentina lui Messi (ulterioara campioană mondială) e ceva drum! Făcut cu mare cheltuială, dar probabil că a meritat. Că sunt banii statului, că sunt privați, nici nu mai contează. După cum, dacă guvernul saudit investește masiv la Newcastle, asta probabil că nu-l deranjează pe contribuabilul britanic Smith sau Jones. Nu banii lui se duc la fotbal, impozitele plătite de supușii britanici nu-și modifică destinația.

Ciudatul caz Mateu Lahoz

Numai că darea de mână a saudiților, mărinimia lor nemăsurată, poate duce și la situații aberante, cum e aceea care-l vizează pe recent retrasul arbitru spaniol Antonio Mateu Lahoz. Rutinatul, spectaculosul dar și alunecosul împărțitor de dreptate a agățat recent fluierul în cui, pe motive de vârstă. Imediat a primit o ofertă de la Riyadh, să meargă acolo, să mai arbitreze câțiva ani și, concomitent, să fie șeful arbitrajului saudit. Amândouă deodată. Adică el se deleagă pe sine, el arbitrează, el își analizează prestația și, dacă e cazul (de multe ori chiar este!), tot el se și suspendă! O gogomănie mai mare nu se poate! 

Saudiții au impresia că dacă Mohammed Bin Salman (MBS în abreviere, ca mămăliga cu brânză și cu smântână de la noi!) poate fi concomitent și prinț moștenitor, și prim-ministru, atunci de ce să nu poată să fie și Lahoz în același timp și arbitru, și șef de Comisie? Ba poate, dacă ai bani inclusiv conflictele de interese se aplanează imediat! Se topesc, pur și simplu.