În interviul acordat Gazetei Sporturilor în cantonamentul din Bulgaria, mijlocașul Alexandru Crețu, 31 de ani, și-a spus marea dorință: aceea de a cuceri titlul alături de Universitatea Craiova, o performanță pe care Bănia o așteaptă de peste trei decenii.
- Reporterul Gazetei Vlad Nedelea se află în cantonamentul din Bulgaria al Craiovei, de unde transmite corespondențe pentru cititorii GSP.
Moldovean din Pașcani, Alexandru Crețu speră să-i facă fericiți pe olteni și să aducă titlul la Craiova: „Dacă reușim asta, probabil că fanii ne fac statui prin oraș”, spune fotbalistul în interviul acordat Gazetei în stagiul de la Bansko.
Alexandru Crețu visează la titlu cu Universitatea: „Dacă luăm titlul, se blochează orașul 3 zile!”
„E normal să se vorbească (n.r. - despre titlu). Suntem o echipă mare, cu suporteri în spate. N-am mai câștigat titlul de peste 30 de ani și sunt ambiții mari. E un vis care se poate realiza. Și eu îmi doresc să iau titlul cu Craiova.
Păi, dacă reușim, cred că o să ni se facă o statuie undeva în oraș, într-un parc. Ar fi incredibil. Cred că se blochează orașul 3 zile! (n.r. - dacă oltenii iau campionatul). Așa se trăiește la Craiova. Iar titlul îl simți în aer!
Nu prea fac promisiuni, mai ales dacă nu pot să mă țin de ele. În fotbal nu depinde tot timpul de tine, ci de echipă. Dar dacă ar fi să le fac o promisiune, le-aș promite [fanilor] titlul. Acum sau în viitorul apropiat ”, a spus Alexandru Crețu, în exclusivitate pentru GSP.ro.
Alexandru Crețu / Sursă foto: Vlad Nedelea (Gazeta Sporturilor)
Mă simt împlinit ca fotbalist. Mi-am atins scopul, să joc pentru națională, am jucat Champions League, Europa League. Chiar sunt fericit. Mulțumesc lui Dumnezeu că n-am avut accidentări!
- Alexandru Crețu
Alexandru Crețu a adunat 72 de meciuri în tricoul „juveților”, în care a reușit 10 goluri și șase pase decisive. Mijlocașul a fost unul dintre oamenii de bază ai Craiovei în ultimele două sezoane, indiferent de numele prezent pe banca echipei.
{{text}}