International   •   Stranieri   •   ITALIA

Fundașul naționalei, pe făraș la echipa de club?! Anunțul presei: „Ar urma să plece”

Ionuț Nedelcearu a fost integralist în Elveția / Sursă foto: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)

Articol de Remus Dinu   —  marţi, 04 iulie 2023

Ionuț Nedelcearu are zilele numărate la Palermo. Stoperul naționalei și-a pierdut locul de titular la gruparea din Serie B, iar presa din Italia anticipează că fotbalistul de 27 de ani nu va mai continua la „vulturi” în următorul sezon. 

Sunt indicii din ce în ce mai clare că Ionuț Nedelcearu nu intră în strategia celor de la Palermo pentru viitoarea ediție din Serie B, în care gruparea roz își propune revenirea în elita din Italia.

Palermo a achiziționat deja doi fundași centrali vara aceasta, pe Fabio Lucioni și Pietro Ceccaroni, iar Nedelcearu e considerat de presa din Peninsulă rezervă sigură în noua formulă a lui Palermo. „Riscă să-și piardă postul”, titrează jurnaliștii italieni.

Ionuț Nedelcearu, pe făraș la Palermo?!


Cineva din apărarea ar urma să plece, iar acesta ar fi Nedelcearu. Românul a fost fluctuant în sezonul trecut”, notează portalul ”tifosipalermo.it”, care citează Gazzetta Dello Sport.

Palermo se reunește miercuri, pe 5 iulie, însă Nedelcearu se va prezenta la club abia pe 9 iulie, când i se va și decide viitorul la Palermo. 

Internaționalul a fost învoit de club, a primit câteva zile suplimentare de odihnă după ce a participat la ultima acțiune a naționalei României, cu Kosovo și Elveția. În ultimul meci, cel de la Lucerna, încheiat 2-2, Nedelcearu a fost integralist.

37 de meciuria acumulat Nedelcearu la Palermo, el reușind și trei assist-uri


Ionuț Nedelcearu (stânga)

Nedelcearu a fost criticat dur de Ionel Ganea după meciul din Elveția: „Nu mi-a plăcut. Nu poți să vii la națională și să dai din tine jumătate din capacitate sau un sfert. Mai aveam puțin și îi dădeam mănușile să stea în poartă! Dacă vrei să joci la un campionat european trebuie să mergi sută la sută pregătit! Ei au venit doar să facă act de prezență”. 

VIDEO Florin Manea, despre Radu Drăgușin și ceilalți jucători români din Serie B: „Genoa a refuzat 25 milioane euro pentru Drăgușin”

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.