Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Siyabonga Ngezana e gata de joc! Când va debuta la FCSB

FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 04 iulie 2023

Siyabonga Ngezana (25 de ani) e gata de debutul la FCSB, echipă la care a sosit pe 2 iulie.

  • Gazeta Sporturilor e prezentă în cantonamentul celor de la FCSB din Olanda, Apeldoorn. Dan Udrea (redactor-șef adjunct), Remus Răureanu (reporter special) și Ionuț Iordache (fotoreporter) transmit de la fața locului toate detaliile care contează.

Apărătorul s-a antrenat deja sub comanda lui Ilias Charalambous și este gata de primul meci în tricoul roș-albastru.

Când va debuta Siyabonga Ngezana la FCSB


O primă impresie despre calitățile și despre defectele lui Ngezana o vor avea roș-albaștrii miercuri seară, în amicalul cu PAOK Salonic, de la ora 19:30.

Sud-africanul va evolua măcar într-o repriză din meciul acela, unul care va avea 90 de minute, n-o să mai fie jucate 120 de minute, ca în partida cu Anderlecht, pierdută de FCSB cu 2-5.

„Sunt foarte fericit că am ajuns la FCSB, e o provocare imensă pentru mine. Abia aștept să încep antrenamentele și să joc. Am mai fost în Europa, la Fulham, două săptămâni, în 2016, deci nu sunt prima dată pe acest continent. Sunt fericit că am ajuns în Europa. Am început să mă antrenez în Africa de Sud câtă vreme așteptam viza”, a mărturisit sud-africanul într-o conferință de presă. 

Despre patronul echipei, Gigi Becali, Ngezana a spus: „Nu-l cunosc și nu știu jucători români. Îi cunosc doar pe câțiva dintre colegi. Dar am timp sa învăț despre România și despre fotbalul românesc. O să mă antrenez și suplimentar aici, în Olanda, cu antrenorul desemnat de club, astfel încât să ajung rapid într-o formă bună”. 


Siyabonga Ngezana a refuzat oferta de la Sheriff Tiraspol pentru a juca la FCSB

 Fundașul central al roș-albaștrilor a dezvăluit că a avut o ofertă și de la Sheriff Tiraspol, dar a preferat echipa lui Charalambous: „Am ales FCSB, știu că în România e un fotbal bun și calitatea competiției m-a atras”.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.