Mikel Arteta, managerul lui Arsenal, vrea să facă o echipă și mai bună decât sezonul trecut. Oferă 58 de milioane pentru „închizătorul” Romeo Lavia (19 ani), de la Southampton. Dacă îl ia, va ajunge la 304,6 milioane investite în acest mercato.
Sezonul trecut, Arsenal a condus Premier League aproape de la un capăt la celălalt. A cedat pe ultimii metri, în ultima clipă, pierzând titlul în fața lui Manchester City.
Managerul Mikel Arteta vrea să completeze echipa, să o facă invincibilă, și să fie campioană la două decenii de la precedenta performanță în Premier a „tunarilor”.
Un sfert de miliard doar trei jucători: Kai Havertz, Declan Rice și Jurrien Timber. Urmează Romeo Lavia
Trei transferuri sunt deja asigurate:
- Kai Havertz, 24 de ani, primul nume achiziționat oficial de roș-albi, atacantul german cumpărat de la Chelsea cu 75 de milioane de euro.
- Declan Rice, 24 de ani, mijlocașul central englez de la West Ham, 121,6 milioane.
- Jurrien Timber, 22 de ani, stoperul olandez al lui Ajax, 50 de milioane.
Numai pentru ei londonezii plătesc aproape un sfert de miliard. 246,6 milioane!
Southampton a dat 14 milioane, acum cere 58 pentru Romeo Lavia
Oficialii lui Arsenal negociază acum pentru alt jucător, „închizătorul” belgian Romeo Lavia, 19 ani. Southampton l-a cumpărat de la Manchester City cu numai 14 milioane de euro, în 2022, și îl vinde doar un an mai târziu, după ce a retrogradat în Championship. Cere 58 de milioane în schimbul său.
Pep Guardiola a regretat că nu l-a mai putut păstra pe Lavia, îl apreciază ca jucător, însă știe că nu ar fi evoluat cât ar fi vrut dacă ar fi rămas la City. Totuși, „cetățenii” vor primi și 20% din suma viitorului transfer al belgianului.
Și Liverpool, Chelsea și Manchester United îl vor pe Romeo Lavia
Dacă îl ia, vicecampioana depășește 300 de milioane investite în acest mercato. 304,6! Dar luptă pentru el și Liverpool, Chelsea și Manchester United.
{{text}}