Ciclism

Scandal în Turul Franțe! Ce a provocat furia rutierilor: „Exemple de prostie umană. Adunătură de idioți!"

„Să faci asemenea prostii știind că noi putem să cădem și să ne accidentăm grav... Adunătură de idioți!", a reacționat vehement francezul Lilian Calmejane(Intermarche).

Articol de Theodor Jumătate  —  marţi, 04 iulie 2023

Mai mulți cicliști s-au plâns de piunezele aruncate pe șosea, mai ales în etapa a 2-a a Turului Franței, derulată în Țara Bascilor. „Să faci asemenea prostii știind că noi putem să cădem și să ne accidentăm grav... Adunătură de idioți!", a reacționat vehement francezul Lilian Calmejane(Intermarche).

Turul Franței a început cu o problemă. Piunezele. În primele trei etape, derulate în Spania-Țara Bascilor, mai mulți rutieri au fost nevoiți să ceară ajutorul echipelor, pentru a le înlocui rapid roțile. Au fost 20 de cauciucuri sparte numai în a doua zi, de la Vitoria-Gasteiz la San Sebastian, cu 45 de kilometri înainte de final!

Lilian Calmejane avea cinci piuneze în roata din față

Printre cei care s-au plâns de aceste incidente au fost belgianul Jonas Rickaert (Alpecin–Deceuninck), danezul Mads Pedersen (Lidl–Trek), australianul Luke Durbridge (Jayco–AlUla) și francezul Lilian Calmejane (Intermarche). Ultimul a fost cel mai vehement, cu un mesaj tăios pe rețelele de socializare.

„Mulțumim pentru aceste exemple de prostie umană. Nu cred că am fost eu singura victimă. Să faci asemenea prostii știind că noi putem să cădem și să ne accidentăm grav... Adunătură de idioți!", a protestat Calmejane pe Twitter. A arătat roata sa din față. Avea cinci piuneze!

Rutierii au avut noroc anul trecut. Piunezele au fost luate de pe șosea în cea mai dură cățărare

Jurnaliștii de la The Times și-au amintit că nu e o premieră, s-au mai aruncat piuneze intenționat pe șoselele Turului Franței de-a lungul timpului.

Anul trecut, aproape de sfârșitul cățărării pe Col d'Aubisque, în Pirinei, rutierii au avut noroc. Fani ai ciclismului aflați pe margine le-au observat și le-au adunat. A fost etapa a 18-a, Lourdes - Hautacam, încheiată cu victoria danezului Jonas Vingegaard (Jumbo-Visma), urmat de slovenul Tadej Pogacar (UAE) și de belgianul Wout Van Aert (Jumbo-Visma). Vingegaard și Pogacar au terminat Turul pe primele două poziții.

Croatul Robert Kiserlovski și-a fracturat clavicula și a abandonat în 2012

În 2012, nimeni nu le-a mai văzut pe șosea și cicliștii au „spart". Chiar liderul cursei, Bradley Wiggins, a avut ghinion în coborârea de pe Mur de Peguere. Totuși, britanicul de la Sky a câștigat Turul în acel an.

Pentru Robert Kiserlovski (Astana), a fost mult mai rău. Croatul a căzut în etapa a 14-a, fracturându-și clavicula și fiind forțat să abandoneze. O accidentare care i-a interzis și prezența la Jocurile Olimpice de la Londra, din acel an.

Citește mai multe știri din sport:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.