Fotbal   •   Liga 1   •   CFR Cluj

Povestea internaționalului Vasile Mogoș, transferat de CFR Cluj: „Până să ajung fotbalist am muncit la vie și ca ospătar"

Vasile Mogoș, în tricoul lui FC Crotone Foto: Imago

Articol de Viorel Tudorache   —  marţi, 04 iulie 2023

Fundașul dreapta Vasile Mogoș (30 de ani), noul transfer anunțat de CFR Cluj, marți, 4 iulie, are o poveste de viață tumultoasă. Fotbalistul cu patru selecții la echipa națională a României provine dintr-o familie de români plecată la muncă în Italia, pentru un trai mai bun.

Drumul spre fotbalul profesionist i-a fost presărat cu multe obstacole. „Am muncit la vie și ca ospătar", a povestit Mogoș, pentru Libertatea, în 2019, după ce a intrat în atenția fostului selecționer al României, Cosmin Contra.

Mogoș a evoluat până acum doar în Italia, unde a plecat în 1999, pe când avea 6 ani, cu familia, tata, mama, fratele și cele trei surori.

Vasile Mogoș a devenit fotbalist profesionist la 20 de ani


Băiatul crescut în satul Moara Domnească, județul Vaslui, a început fotbalul la o academie din comuna San Damiano d'Asti și a devenit fotbalist profesionist abia la 20 de ani.

De atunci, Vasile Mogoș a atins borna de 300 de meciuri în carieră, dintre care 170 de partide în Serie B, pentru Chievo Verona, Cremonese și Ascoli Calcio. În ultimele două sezoane, "tricolorul" a jucat pentru FC Crotone, ediția 2022-2023 în Serie C.

Cum a ajuns Vasile Mogoș să joace fotbal în Italia

Mogoș a ajuns în Italia, în urma unei conjuncturi nefericite. Tătăl său, care muncea în Peninsulă, suferise un accident grav.


"Tata a plecat în 1995 să muncească în Italia, la Torino, pentru a ne întreține, iar mama a rămas acasă cu cei cinci copii. La început, tata a lucrat la o grădină de legume, apoi ca asfaltator. Mergeam doar în vacanțe în Italia.

Din păcate, tata a suferit un accident rutier urât, iar mama a decis să fie lângă el și ne-am mutat în Italia. Aveam șase ani. Tata e bine acum. 

Am făcut grădinița în România, iar școala și liceul le-am terminat în Italia. Limba nu se uită niciodată, chiar dacă vorbesc cam stâlcit româna, pe care am învățat-o, practic, doar în familie", a povestit Vasile Mogoș.

Vasile Mogoș a făcut și box în copilărie

În copilărie, Mogoș a cochetat și cu boxul, dar cel care i-a îndrumat pașii spre fotbal a fost tatăl său, Pavel.

"De mic mi-a plăcut mingea, dar nu mă gândeam că voi ajunge fotbalist. Îmi plăceau toate sporturile. Am făcut și box. 

Tata, care a jucat fotbal în tinerețe la nivel mic, a crezut mereu că pot deveni un fotbalist bun și m-a bătut mult de tot la cap. Abia la 20 de ani, când am semnat primul contract de profesionist, am realizat că fotbalul poate fi calea mea. Până atunci, jucam dar și munceam. Vara lucram la vie, am fost și ospătar. Nu-mi e rușine de muncă", a rememorat noul jucător al celor de CFR Cluj.

Vasile Mogoș, sincer: „Nu mi-a plăcut școala”

Vasile Mogoș recunoaște că pentru el fotbalul a fost mereu pe primul plan.

„Nu mi-a plăcut școala, mergeam doar pentru mama. Practic, de la școală a început fotbalul, pentru că jucam cu băieți mai mari. 

Am renunțat la școală la 19 ani, dar i-am promis mamei că mă țin de fotbal, iar după un an m-a cumpărat Real Vicenza. 

Acum e rândul meu să-mi ajut părinții. Tata este însă orgolios și nu acceptă să fie întreținut de copii. Chiar dacă e pensionar, se trezește la 5 dimineața și muncește. Mai bea câte o bere doar când se uită la televizor, la câte un meci", a dezvăluit fotbalistul, care în 2007 a fost la dorit de Dorinel Munteanu la FC Vaslui, dar transferul nu s-a concretizat.

Curiozități despre Vasile Mogoș

  • Este căsătorit și are un copil de câteva luni.
  • Are un frate și trei surori, toți stabiliți în Italia.
  • A marcat 30 de goluri în Serie B și Serie C.
  • S-a format la Asti și a jucat pentru Crotone, Chievo, Cremonese, Ascoli, Regianna, Lumezzane, Real Vicenza, Teramo.
  • Și-a tatuat pe corp toate cumpenele vieții.
  • Îi place să tundă și să asculte muzica populară şi manele.
  • Preferă mâncărurile românești.
  • A fost implicat într-un proces în care șapte jucători au fost judecați după ce l-au bătut pe un individ într-o discotecă din Reggio, pe 23 decembrie 2016. "Eu nu am dat, am sărit să-i despart"
  • Primul său idol din fotbal: Andrei Șevcenko

Citește și alte articole de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.