Formația maghiară ETO Gyor, locul 13 în sezonul trecut în liga secundă din Ungaria, a oficializat, astăzi, transferul mijlocașului ofensiv român Claudiu Bumba (29 de ani).
Claudiu Bumba, noul jucător al maghiarilor de la ETO Gyor
Claudiu Bumba, fotbalist care fusese până la data de 30 iunie legitimat la formația maghiară de primă ligă MOL Vidi, a semnat un contract valabil pe două sezoane cu cei de la Gyor, informează sursele GSP.
Din informațiile Gazetei Sporturilor, maghiarii au opțiunea de a-i prelungi contractul lui Claudiu Bumba pentru încă o stagiune. Claudiu Bumba a bifat deja primele minute la ETO Gyor, în amicalul pierdut contra Rapidului, scor 0-1, în urmă cu câteva zile.
„Sunt foarte fericit să mă aflu aici. Am venit la Gyor pentru că mi-a fost prezentat un proiect ambițios. Am refuzat mai multe propuneri venite de la echipe din prima ligă, pentru că am încredere în această formație și în staff-ul de aici.
Mă identific cu ambiția pe care acest club o are. Voi încerca să ajut Gyor încă din primul minut”, a precizat Claudiu Bumba, potrivit site-ului oficial al maghiarilor.
ETO Gyor este a treia echipă maghiară din cariera lui Claudiu Bumba. Acesta a mai jucat la Kisvarda (august 2019- iulie 2022) și MOL VIdi (iulie 2022 - iunie 2023).
A mai evoluat la FC Maramureș, FCM Târgu Mureș, AS Roma, Hapoel Tel Aviv, Dinamo, Concordia Chiajna și Adanaspor.
Claudiu Bumba va fi coleg cu Eduard Pap și Paul Anton la ETO Gyor
La Gyor, Claudiu Bumba va fi coleg cu alți doi jucători români: portarul Eduard Pap, plecat după 6 ani de la FC Botoșani, și mijlocașul Paul Anton, care și-a terminat socotelile cu UTA Arad la finalul sezonului trecut.
{{text}}