La ultimul antrenament din Slovenia, înaintea meciului cu Dinamo Kiev ce va marca finalul stagiului extern, jucătorii au creat un shooting ad hoc, în care au ieșit în evidență Cătălin Țîră și Neluț Roșu, sărbătoritul zilei de azi, 30 de ani.
- Reporterul GSP Eduard Apostol și fotoreporterul Cristi Preda sunt în Slovenia și transmit toate informațiile din cantonamentul lui Dinamo.
Dinamoviștii au puterea să se amuze la finalul unei ședințe de pregătire. Sau, poate, că au găsit aceste resurse fiindcă a fost ultima sesiune de antrenamente a stagiului sloven, chiar înaintea amicalului de lux cu Dinamo Kiev, de azi, miercuri, de la ora 17:00, un ceas mai târziu la București.
Au pus mâna pe aparatele foto și au tras cadru după cadru
„Câinii" au încheiat cu bine antrenamentul, cu toate că Ovidiu Burcă a avut momente când a oprit ședința pentru explicații suplimentare, au exersat și diverse șuturi, și spre ieșirea de pe teren au văzut așezate în iarbă camera foto și "tunul" fotoreporterului Gazetei Sporturilor, Cristi Preda.
Cătălin Țîră a trecut la comanda super-teleobiectivului și l-a îndreptat către coechipierii care încă își exersau măiestria la lovituri libere. Neluț Roșu a luat camera foto. „Nea Iulică, zâmbește!", s-au adresat jucătorii secundului Iulian Mihăiescu. „Bello (n.red „Frumosule", în italiană), uită-te!", a urmat îndemnul către antrenorul cu portarii Alessandro Caparco.
Ceilalți colegi se amuzau că, așa cum se vede și din filmare, cei doi jucători dinamoviști păreau mai degrabă "lunetiști" cu acele dispozitive în mână.
„E top. Cu ăsta văd și pe Lună!", a reacționat Țîră. Neluț Roșu a continuat să facă fotografii, apoi l-a luat în primire pe Deniz Giafer. Fundașul a intrat în joc și a pozat cu brațele încordate, ca un luptător.
Jucătorii dinamoviști, mesaj pentru Roșu: „Nelule, ești frumos foc!"
Neluț a mai umblat cu Cristi Preda la finețea aparatului, nu s-a lăsat până nu a mai tras câteva cadre. După care, Roșu a dorit să fie eroul unui shooting, iar Cătălin Țîră i-a făcut plăcerea.
Neluț a pozat ca fotomodel, „jucător la Barcelona, la prezentarea oficială", ținând duble pe picior și „luptătăr kung fu".
„Da, Nelule, ești frumos foc!", l-au admirat colegii pe fotbalistul care azi a împlinit 30 de ani. „Să dați pozele în ziar sau pe site", a îndemnat Roșu, în încheiere.
Astăzi, de la ora 18:00, este amicalul cu Dinamo Kiev, echipa lui Mircea Lucescu, iar peste zece zile urmează debutul în noua ediție, „câinii" începând tare, din start, acasă, cu Universitatea Craiova.
{{text}}