În fiecare săptămână mai avem câte o aducere aminte: treizeci și trei de ani de la un meci de la Italia '90, douăzeci și nouă de ani de la eliminarea de la World Cup '94, douăzeci și cinci de ani de la ultimul meci al României la o cupă mondială...
Când nu mai avem un prezent glorios și viitorul e incert, trecutul e ceea ce ne rămâne. Însă trecutul nu e doar o poză din care zâmbesc niște bărbați mereu tineri poleiți cu aurul melancoliei.
Trecutul acela mare (și chiar a fost mare, nu e o exagerare) a fost posibil pentru că au fost lucruri care s-au făcut bine și foarte bine și care acum se fac prost sau nu se mai fac deloc. Trecutul a fost posibil într-un anumit context social care nu mai poate fi (și nici nu trebuie să fie) reprodus.
O poveste scrisă în stele, realizată pe pământ
Dar sunt multe alte lucruri care se pot face. În primul rând, ceea ce nu se vede: în spatele fiecărui fotbalist mare din Generația de Aur (să păstrăm expresia, e clară) stau antrenorii care l-au format, cei care i-au dat o direcție și o mentalitate.
Neîndoielnic, fotbaliștii din generația de aur au fost talentați cu supra de măsură. E o extraordinară așezare a astrelor să ai în aceeași echipă fotbaliști ca Belodedici, Popescu, Petrescu, Hagi, Ilie Dumitrescu, Răducioiu, Dorinel Munteanu, Sabău, Lupescu sau Stelea.
Nu mai spun de cei care au deschis drumul, de la marii olteni la extraordinarii steliști (singurii care au mers până la capătul viselor - de unde mai luăm azi un Lăcătuș?) și formidabilii dinamoviști.
Eroii neștiuți
Totuși, n-au lucrat doar astrele. Au lucrat ambiția și talentul formidabil al fotbaliștilor români, au lucrat și antrenorii aceștia care i-au descoperit și i-au șlefuit.
La Calafat, a lucrat Valentin Ghiță, care în iernile de acum patruzeci și ceva de ani l-a antrenat pe Gică Popescu pe ger, pe viscol, printr-o zăpadă ca în iernile de pe vremea lui François Villon, poetul.
În toată țara, oameni pe nedrept uitați sau chiar neștiuți au făcut din acești copii talentați fotbaliști. Oameni care i-au antrenat suplimentar sau și-au făcut programul după cum aveau copiii ore la școală. Ei sunt eroii neștiuți ai timpului în care fotbalul românesc era, după orice socoteală, printre cele mai bune din lume.
Apropo: sunt și eu dintre aceia care cred că, dacă îl aveam și pe Neluțu Sabău în 1994, România ar fi jucat cel puțin finala.
Fotbalul ca scop, nu ca mijloc
Acum ne lipsesc mai multe. Și are dreptate domnul Bölöni: nu talentele au dispărut, ci oamenii cărora să li se dea timp și resurse să dezvolte aceste talente. Nu mai avem antrenori de copii și juniori, cum, la o scară mai mare, nu mai avem profesori bine pregătiți în școlile românești.
România ar putea și ar trebui să fie cea mai importantă pepinieră din Europa de Est. Nu e. Asta o reușesc sârbii și croații.
Firește, ar trebui și ca fotbalul să redevină scopul, nu mijlocul pentru a ajunge la stilul de viață al proxeneților. Și asta trebuie să se schimbe: fotbaliștii români trebuie să viseze să joace la Barcelona și la Real Madrid, nu să se afișeze cu ultima bombă. Și atunci se va întoarce și publicul, vor veni și banii, ba chiar și presa se va mai spăla de personajele toxice, care au căpătat nemeritat voce. Altfel ne învârtim în același cerc al nimicului.
Și norocul se încheie
Altfel, da, va fi fix ca acum: românii își irosesc spectaculos potențialul și amintirile noastre devin tot mai vechi și tot mai vechi. Poate vom importa nepalezi și în fotbal, dar o echipă națională nu vom mai avea niciodată. Nu putem avea mereu norocul din Kosovo și Elveția. Și norocul se încheie.
Și au dispărut echipe întregi, nu doar antrenori capabili să crească juniori. Cum ar fi răzbit astăzi în fotbal un alt Belodedici de la Moldova Nouă?
Sigur că baza de selecție s-a șubrezit fiindcă românii au plecat din țară cu milioanele ca să aibă o minima șansă la o viață decentă fiindcă țara au condus-o tovarășii lui Burleanu cum conduce el acum fotbalul. Dar încă există atâtea talente.
Unde a dispărut fotbalul accesibil tuturor?
Iar în epoca aceea, fotbalul era gratuit și accesibil tuturor. Acum, avem academii, dar fotbalul nu mai e la fel de accesibil. Sunt încredințat că dacă s-ar naște în România un copil cu talentul lui Messi, să zicem la Slatina, românii ar găsi o cale să-l rateze și pe acest Messi oltenesc.
Asta trebuie rezolvat dacă vrem să mai avem și altceva decât aniversări care devin, în trecerea anilor, tot mai măcinate de regretul că a fost odată ca niciodată.
{{text}}