Campionate

Nemții s-au deplasat la Londra pentru Harry Kane: „Vreau să câștig Liga Campionilor cu Bayern”

Șefii lui Bayern s-au deplasat la Londra pentru Harry Kane. Foto: Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu  —  miercuri, 05 iulie 2023

Șefii lui Bayern s-au deplasat personal la Londra pentru a discuta transferul lui Harry Kane (29 de ani) cu patronul lui Tottenham, Daniel Levy. Oferta e de 93 de milioane de euro plus bonusuri, iar contractul jucătorului, pe 3 ani. „Vreau la Bayern ca să câștig Liga Campionilor”, i-a spus atacantul antrenorului Thomas Tuchel.

Transferul lui Harry Kane la Bayern intră în linie dreaptă. O delegație a clubului a fost zilele acestea la Londra, special pentru a-i prezenta patronului lui Tottenham, Daniel Levy, o a doua ofertă pentru internaționalul englez: 93 de milioane de euro plus bonsusuri. Bavarezii speră să-l convingă astfel pe Levy, care solicită 116 miioane de euro în schimbul atacantului în vârstă de 29 de ani.

Thomas Tuchel l-a vizitat pe Harry Kane acasă, în mai

Tabloidul Bild a dezvăluit astăzi că antrenorul munchenezilor, Thomas Tuchel, l-a vizitat pe Kane acasă, în luna mai. Iar tot atunci s-au și pus bazele unui contract pe 3 sezoane

Golgheterul lui Tottenham i-a mărturisit lui Tuchel, care l-a vrut și-n 2021, când o pregătea pe Chelsea, că vrea să vină la Bayern „pentru a câștiga Liga Campionilor. Pentru mine este mai importantă decât banii”.

Salariul lui Harry Kane nu e o problemă pentru Bayern

Kane n-are niciun trofeu în palmares, deși a jucat două finale majore. Una de Liga Campionilor, 0-2 cu Liverpool, în 2019, alta la Euro 2020, pierdută cu Anglia la penalty-uri, în fața Italiei. 

Cât privește banii, el câștigă la Spurs 12 milioane de euro net pe an, iar Bild susține că Bayern nu are absolut nicio problemă să-i ofere o sumă substanțial mai mare.

Harry Kane mizează pe faptul că patronul lui Tottenham nu-l va refuza și a doua oară

Și încă un detaliu. Munchenezii s-ar fi înțeles cu jucătorul ca, în cel mai rău caz, dacă Levy îi refuză, transferul să se facă în 2024, când atacantului îi expiră contractul. 

Decizia finală se va lua în câteva zile, la întoarcerea lui Kane din concediu. Atunci va avea o întrevedere cu patronul și mizează pe faptul că acesta nu-i va spune și a doua oară „nu”, după ce s-a împotrivit în 2021 unui transfer la Manchester City.

Alan Shearer: „Dacă Harry Kane vrea să meargă la Bayern, o să-i conduc mașina până acolo”

Cu 213 goluri marcate, Kane este pe locul doi în ierarhia golgheterilor all-time din Premier League, după Alan Shearer (260). 

Fostul atacant al lui Southampton, Blackburn și Newcastle a comentat astfel posibilul transfer al acestuia în Bundesliga: „Dacă Harry vrea să meargă la Bayern, o să-i conduc mașina până acolo. Vreau să-mi protejez recordul de goluri marcate în Premier League”.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.