Dinamo București - Dinamo Kiev. La amical au fost prezenți și aproximativ o sută de spectatori, majoritatea români care muncesc în Austria, echipați cu însemne dinamoviste, care au ajuns după Mircea Lucescu și în vestiar, pentru a obține fotografii-suvenir.
- Echipa Gazetei este prezentă la meciul amical dintre Dinamo și Dinamo Kiev. Reporterul Eduard Apostol și fotoreporterul Cristi Preda transmit de la fața locului toate detaliile care contează.
Il Luce a fost personajul principal al amicalului de dintre Dinamo București și Dinamo Kiev! Legendarul antrenor, 78 de ani la finele lunii, a fost urmărit și de ai lui, de la formația ucraineană, dar și de oficialii „câinilor”, și de suporterii roș-albilor, sosiți la meci din diverse zone ale Austriei.
Mircea Lucescu, alături de un fan dinamovist/ foto: Cristi Preda (GSP)Mircea Lucescu păstrează același magnetism de decenii, mai ales când e vorba de fanii dinamoviști. „Am venit pentru Dinamo, dar mai ales pentru nea Mircea. Îi iubesc de mic! Să fie un egal, să nu se supere nimeni”, a mărturisit un român ce e stabilit la Graz, sosit cu cățelușa lui, Lassie, cu fular alb-roșu la gât, chiar și ea gudurându-se pe lângă Il Luce!
Ca între prieteni
Andrei Nicolescu i-a făcut marcaj strâns lui Lucescu imediat după ce a sosit la stadion, apoi s-a retras, iar tehnicianul a dialogat cu Iulian Mihăescu, secundul bucureștenilor, pe care l-a avut elev în marea echipă a lui Dinamo de la finele anilor "80. Il Luce a vorbit puțin și cu Ovidiu Burcă, și cu Gabriel Glăvan, fiind, în schimb, asediat de fani.
Cei mai tineri au mers până în vestiar să facă poze cu el, ceilalți, în jur de 50, au venit, rând pe rând, s-au așezat pe băncuța de lemn lângă MVP-ul zilei, au făcut poza, au spus câteva cuvinte, au mulțumit și s-au retras, unii sfioși.
„Să vă dea Dumnezeu sănătate!”, au rostit mulți, Il Luce privindu-i senin și având și el câte o vorbă pentru fiecare. Inclusiv pentru Lassie, „uită-te acolo, la poză, după care gata, că începe meciul!”
{{text}}