Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

Ana Bogdan, reacție senzațională la Wimbledon » A revenit de la 1-6 în primul set și s-a calificat lejer în turul 3. Următoarea adversară

+12 Foto
Ana Bogdan

Articol de Luminița Paul   —  joi, 06 iulie 2023

Ana Bogdan (30 de ani, numărul 57 WTA) a învins-o pe americanca Alycia Parks (22 de ani, numărul 51 WTA), scor 1-6, 6-3, 6-2, în al doilea tur la Wimbledon. În următorul meci, o va întâlni pe ucraineanca Lesia Tsurenko (34, 60 WTA). 

Ana Bogdan a învins-o pe Alycia Parks, în turul secund al turneului de la Wimbledon

Ana Bogdan nu mai jucase de luni, ziua inaugurală a tablourilor principale, când fusese și singura româncă programată să evolueze la All England Club. Victoria asupra favoritei 15, rusoaica Liudmila Samsonova, a făcut-o să-și egaleze cea mai bună performanță la Wimbledon, turul secund, atinsă în 2017 și anul trecut.


+12 Foto
Foto: Getty Images

Apoi însă, vremea londoneză capricioasă i-a împins partida din runda secundă, contra americancei Alycia Parks, până astăzi, într-un context general de aglomerarea a meciurilor întrerupte, amânate sau care nu apucaseră să înceapă în zilele precedente. 

O întâlnire în premieră cu americanca Parks, 22 de ani, numărul 51 WTA, o jucătoare înaltă de 1,85 metri, cu lovituri puternice și serviciu redutabil. De altfel, aceasta a egalat în 2021 recordul de viteză la serviciu în circuitul feminin, deținut de Venus Williams, 207 km/h.

Alycia Parks a câștigat ușor primul set, dar Ana Bogdan a revenit


Pe coordonatele dictate de Parks a curs setul întâi, cu puncte scurte și foarte scurte, în care jucătoarea americană și-a impus forța și viteza loviturilor. Ana nu a avut ocazia să lungească schimburile, să o plimbe mai mult pe adversara care are un punct fragil în deplasare, așa încât scorul a urcat abrupt în favoarea lui Parks, 6-1. 

Lucrurile s-au schimbat apoi, ușor-ușor, de la game la game, după ce americanca nu a mai putut să susțină cu exactitate ritmul de joc de totul sau nimic. Bogdan a folosit asta în favoarea ei, jucând solid, îngrijit, aplicat și, mai ales, servind excelent. 

În setul secund, românca nu a cedat niciun punct jucat cu prima mingea și doar 3 cu a doua. A făcut, în schimb, break-ul în game-ul 6, apoi a închis la 6-3.

În decisiv, cu același calm și aceeași rigurozitate, Ana Bogdan a mers pe traseul din setul secund. Unul întrerupt din când în când de strigătele cu care și-a însoțit câteva execuții extraordinare. 

A reușit două break-uri, tot mai sigură pe ea, cu adversara intrată în criză de idei, românca s-a distanțat la 5-1. A avut la acel scor o minge de meci, dar până la urmă s-a impus cu 6-2, după o oră și 41 de minute de joc.

Ana Bogdan - Lesia Tsurenko, în turul 3 de la Wimbledon

Bogdan avansează pentru prima oară în turul al treilea la Wimbledon, acolo unde o așteaptă ucraineanca Lesia Tsurenko, 34 de ani, 60 WTA, care a trecut de Katerina Siniakova din Cehia cu 6-4, 6-1. 

Ana și Lesia s-au mai înfruntat o singură dată, cu mult timp în urmă, în 2011, la un challenger cu premii de 25.000 de dolari de la Istanbul, pe hard, când s-a impus Tsurenko, 6-1, 6-0.

Pentru româncă, este a treia oară când ajunge în turul 3 la un turneu de Mare Șlem, după Australian Open 2018 și Roland Garros 2021. Ana Bogdan a jucat în două turnee pe iarbă sezonul acesta. La Birmingham a pierdut în turul 1 la Sorana Cîrstea, pe care a învins-o apoi în runda inaugurală de la Eastbourne. 

Apoi a cedat în runda secundă în fața lui Caroline Garcia. Cel mai bun rezultat al româncei pe suprafața verde este un sfert de finală în turneul WTA 125 de la Gaiba (Italia), atins anul trecut.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.