International   •   Campionate   •   EURO U21

Generația fantastică » Spania poate face „tripla" de titluri la Euro U17-U19-U21 cu aceiași jucători și același selecționer!

Jucătorii Spaniei U21 celebrează unul din golurile reușite cu Ucraina U21 // Foto: Raed Krishan

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 06 iulie 2023

Avându-l mereu selecționer pe Santi Denia (49 de ani), fost coleg al lui Daniel Prodan la Atletico Madrid, spaniolii au fost campioni continentali la U17 în 2017 și U19 în 2019 și pot face hattrick de trofee dacă înving sâmbătă Anglia în finala U21, după ce au copleșit Ucraina în semifinale (5-1). Șase fotbaliști au evoluat la toate cele trei competiții!

Spania crește jucătorii ca nicio altă țară și, la juniori și „tineret", are rezultate nemaivăzute. La U21, tocmai s-a calificat în cea de-a 9-a sa finală, record, ultimele cinci reușite în doar șapte turnee, din 2011. A ratat numai de două ori ultimul act, în 2015 (nu a participat) și în 2020 (învinsă în semifinale). Dacă va câștiga sâmbătă, la Batumi, în fața Angliei, va cuceri al 6-lea trofeu și va fi prima în istorie, depășind Italia (5).

Șase spanioli au jucat la toate cele trei turnee. Patru au promovat la naționala mare

Performanța poate fi completă pentru această generație 2000, care e aproape de o „triplă" extraordinară. Ar fi campioana Europei la trei categorii de vârstă: U17, U19 și U21!


Șase jucători aflați acum în lotul La Rojita au fost și la precedentele două triumfuri:

  • Juan Miranda, 23 de ani, fundaș stânga la Betis Sevilla.
  • Victor Gomez, 23, fundaș dreapta la Sporting Braga.
  • Hugo Guillamon, 23, stoper la Valencia.
  • Antonio Blanco, 23 de ani pe 23 iulie, „închizător" împrumutat de Real Madrid la Cadiz și Alaves sezonul trecut.
  • Sergio Gomez, 22, aripă stângă la Manchester City.
  • Abel Ruiz, 23, vârf la Sporting Braga.

Dintre aceștia, patru au evoluat și la naționala mare (Guillamon 3 selecții - un gol, Miranda 1-1, Ruiz 2-0, Blanco 1-0). Iar alți doi membri ai campionilor U17-U19 sunt acum stabili la prima echipă a Spaniei (Ferran Torres, 23 de ani, atacant la Barcelona, 35 de selecții, 15 goluri, și Eric Garcia, 22 de ani, stoper la Barcelona, 19 selecții).

Santi Denia, selecționerul campion U17 și U19. Și finală acum


Selecționer a fost mereu Santiago Denia Sanchez, cunoscut drept Santi Denia sau, mai scurt, Santi. Fost fundaș central, a purtat un deceniu tricoul lui Atletico Madrid (1995-2005), fiind partener cu Didi Prodan în centrul defensivei „colchoneros" în 1997-1998, într-o formație cu nume mari, precum Vieri, Juninho Paulista, Caminero, Pantic sau Kiko, pregătită de Radomir Antic.

În 2007, Santi s-a retras, doi ani mai târziu a fost asistent și antrenor interimar la Atletico, iar din 2010 e la federație, selecționer la juniori. El a pregătit această promoție cu care poate cuceri al treilea titlu continental U17-U19-U21.

Cele trei supercompetiții pentru juniorii Spaniei

Cum a fost parcursul generației 2000?

Euro U17, 2017:

  • Grupe (locul 1): 3-2 cu Turcia (goluri S. Gomez, Ruiz, dintre cei prezenți și acum în lot), 3-1 cu Italia (S. Gomez, Ruiz 2), 1-1 cu Croația (Blanco).
  • „Sferturi": 3-1 cu Franța (Ruiz, S. Gomez)
  • Semifinale: 0-0, 4-2 la penaltyuri cu Germania
  • Finală: 2-2, 4-1 la penaltyuri cu Anglia
  • Golgheterii Spaniei: Abel Ruiz (4), Sergio Gomez (3)

Euro U19, în 2019:

  • Grupe (locul 2): 4-1 cu Armenia (Miranda), 1-1 cu Portugalia (Miranda), 2-1 cu Italia (Ruiz)
  • Semifinale: 0-0, 4-3 la penaltyuri cu Franța
  • Finală: 2-0 cu Portugalia
  • Golgheteri: Miranda, Ferran Torres (2)

Euro U21, în 2023:

  • Grupe (locul 1): 3-0 cu România (Miranda, S. Gomez), 1-0 cu Croația (Ruiz), 2-2 cu Ucraina (Ruiz)
  • „Sferturi”: 2-1 după prelungiri cu Elveția (S. Gomez, Miranda)
  • Semifinale: 5-1 cu Ucraina (Ruiz, Blanco, S. Gomez)
  • Urmează finala cu Anglia U21
  • Golgheterii Spaniei: Abel Ruiz, Sergio Gomez (3)

Selecționerul Santi Denia: „Această echipă crede"

„O generație magică”, a titrat pe copertă cotidianul madrilen AS. „Va fi o finală tare. E simpatic, pentru că prima noastră finală, la U17, a fost împotriva Angliei și acum o înfruntăm iar în ultimul act. Sper să fie ca în 2017”, a declarat Abel Ruiz, căpitanul, golgheterul și MVP la 5-1 cu Ucraina.

Ce a spus selecționerul? „Această echipă crede. Băieții cred în ideea noastră de joc - a avea posesie, a construi din spate, a accelera, a ajunge în profunzime, a munci unul pentru altul. Ei devin tot mai puternici și vor trebui să fie mai buni pentru a cuceri titlul”, a explicat Santi Denia. El este secretul, el a unit această generația fantastică. 

Luis de la Fuente, alături de La Rojita

Selecționerul Spaniei A, Luis de la Fuente, promovat chiar de pe banca U21, a fost la București pentru a susține echipa de tineret în semifinala contra Ucrainei. Și va fi alături de La Rojita și sâmbătă, la Batumi, în ultimul act cu Anglia.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.