Între cele câteva sute de spectatori care au venit să vadă meciul FCSB - PAOK Salonic, 1-1, disputat miercuri seară în Olanda, la Swolgen, o localitate aflată la granița cu Germania, s-a aflat și un personaj important din fotbalul românesc în urmă cu 20 de ani. Unul care a dispărut însă complet din peisaj, după ce a fost implicat în scandaluri de proporții. Numele lui: Ionică Serea (54 de ani), fost arbitru FIFA, cel care a fost în anii 2000, mai ales în a doua jumătate, unul dintre centralii de top.
- Gazeta Sporturilor e prezentă în cantonamentul celor de la FCSB din Olanda, la Apeldoorn. Dan Udrea (redactor-șef adjunct), Remus Răureanu (reporter special) și Ionuț Iordache (fotoreporter) transmit de la fața locului toate detaliile care contează
GALERIE FOTO. Cum arată în prezent Ionică Serea, fostul arbitru implicat în scandaluri de proporții. Imagini în exclusivitate surprinse în Olanda de fotoreporterul GSP
Nu e schimbat mult ca aspect. Doar un pic îmbătrânit, dar silueta e aproape aceeași ca în perioafa în care conducea jocuri în Liga 1. A venit însoțit de un prieten, dar și de soție și de fetița pe care o au. Până și oficialii FCSB-ului s-au arătat surprinși să-l vadă. „Ăsta e Serea?”, a fost reacția lui Marius Ianuli, cel care l-a observat printre sutele de spectatori.
„Stau aici, aproape, în Germania, pe lângă Bielefeld și cum am ieșit de la muncă am plecat să venim la meci. Am ajuns repede, aproape toate drumurile sunt pe autostradă, de exemplu, până la Amsterdam fac cel mult 3 ore”, spune Serea, care apoi se așează la coada de la bar pentru a-și lua un pahar cu bere.
Se naște un dialog în care vrem să aflăm ce s-a întâmplat în toți acești ani cu unul dintre foștii golgheteri ai României de la Liga a 2-a, dar și cu cel care arbitra derby-urile din Liga 1 și chiar meciuri în cupele europene.
Ionică Serea: „Plecasem în Scandinavia, dar n-am rezistat acolo”
„Sunt plecat din țară de 8 ani. Aici, în Germania, sunt de vreo 6 ani și jumătate. Ne place, mie și familiei, mult de tot. Înainte, până să ajungem aici, am fost în Scandinavia, dar acolo nu m-am acomodat deloc, iernile erau prea dure, prea frig, am plecat”.
Are un job stabil în Germania, despre care spune că e foarte bine plătit. „Sunt șofer de camion. Lucrez 8 ore pe zi, de la 6 dimineața până la ora 2:00 după prânz. Astăzi, cum am terminat programul, cum m-am urcat în mașină și am venit la amical, aici.
Știu și limba, am învățat germana, altfel n-ai nici o șansă, indiferent în ce domeniu ai lucra. Mi-a fost mai ușor să o învăț fiindcă știam engleză bine”.
Ionică Serea: „În Germania chiar se respectă legile”
Din vocea lui și din modul în care povestește lasă clar senzația că e mulțumit și că și-a găsit un rost în viață, departe de România. „Avem de gând să ne stabilim definitiv aici. Oricum nu prea am mai venit prin România. Pe perioada pandemiei ne ziceau clar, cei de aici din Germania: «Nu vă duceți, la întoarcere intrați sigur în carantină»
Și așa ar fi stat lucrurile fiindcă aici chiar se respectă legile. Am fost pe acasă doar acum ceva timp, când a murit mama, Dumnezeu să o odihnească!”.
Ionică Serea: „E mai ieftină viața aici, o navetă de bere e 12 euro”
Serea suprinde chiar când spune că viașa e mai ieftină în Germania decât în România. „Mai ieftină raportat la cât câștigi și la ce prețuri sunt. Salariul e cam de 2.200-2.400, se poate ajunge chiar și la 2.700 de euro. Acum am reușit să luăm și un apartament în chirie.
De exemplu, o navetă de bere costă 12 euro din supermarket. Bine, la terasă, o sticlă e 4,2 euro, dar dacă fac cumpărăturile din supermarket e foarte ok. Singurul lucru ciudat pe aici e vremea, nu exagerez cu nimic, pot să fie 4 anotimpuri într-o zi, așa de rapid și de extrem se poate schimba vremea”.
Ionică Serea: „Joc fotbal în Liga a 8-a din Germania”
Nu doar că nu s-a rupt definitiv de fotbal, dar încă e activ în acest domeniu. La 53 de ani, Serea continuă să joace fotbal. „Sunt jucător la o echipă de Liga a 8-a din Germania. Merg de două ori pe săptămână la antrenament, marțea și joi, în wekeend jucăm. Plătesc doar 10 euro pe lună, o taxă din care plătim ca să avem la dispoziție baza unde ne antrenăm, să facem un duș acolo.
Mă descurc destul de bine, de-asta nici nu m-am îngrășat și continui să am un fizic bun”. Chiar dacă trăiește, muncește și își vede viitorul în Germania, Serea nu s-a rupt chiar definitiv de România. „Am posturile TV de la noi, urmăresc non-stop emisiunile de la Digi Sport, chiar le-am dat celo de acolo și un mesaj când discutau de finala Champions League.
Le-am spus să amintească și de Vasile Marinescu, asistentul care a fost și el la finală, nu doar Istvan Kovacs. E o performanță imensă să ajungi acolo și e român de-al nostru, să ne mândrim și cu el”.
Răzvan Lucescu: „Ionică, pff, ce cauți pe aici?”
La finalul partidei, Serea a mai trecut o dată să se salute cu oficialii FCSB, s-a intersectat chiar și cu Răzvan Lucescu, căruia i-a determinat reacția logică: „Pfff, Ionică, ce faci pe aici?”.
După care s-a urcat în mașină, alături de soție și fetiță și a plecat spre Germania, locul în care a reușit să-și refacă viața după scandalurile imense în care a fost implicat în fotbalul românesc.
Cele două mari controverse din cariera de arbitru a lui Ionică Serea:
1. Exclus din arbitraj la 39 de ani, după ce a greșit pro-CFR și anti-Porumboiu
În primăvara lui 2009, Serea nu mai era arbitru FIFA, dar rămăsese un central foarte important pentru competițiile interne, un fel de ceea ce e azi Colțescu. Tocmai datorită acestei poziții, a fost delegat să conducă semifinala de Cupa României, dintre FC Vaslui și CFR. S-a terminat 2-0 pentru clujeni, însă după meci, Adrian Porumboiu, l-a acuzat violent și a solicitat excluderea lui din arbitraj. În paginile Gazetei Sporturilor de atunci au fost punctate 3 erori mari, toate pro-CFR:
- golul de 1-0 a fost marcat dintr-un ofsaid nesemnalizat de asistentul Vidan la atacantul CFR-ului, Ruiz
- în minutul 15, Serea nu a acordat un penalty pentru Vaslui, la un fault comis de Dani asupra lui Tenwanjera
- în minutul 26, Serea nu a dat un penalty pentru Vaslui, la un fault pe care De Sousa l-a făcut asupra lui Wesley
CCA s-a reunit atunci în regim de urgență, chiar a doua zi după joc și a decis retrogradarea lui Serea la Divizia B din cauza notei pe care o încasase Serea, 5, observator fiind Dan Petrescu „Fibră”.
Cum regulamentul arbitrilor prevedea că la Liga secundă nu poate să oficieze un central care are mai mult de 36 de ani, iar Serea avea atunci 39, acel meci a însemnat ultima lui apariție în calitate de arbitru.
Ce spunea Ionică Serea după ce a fost exclus din arbitraj
„Am revăzut meciul și nu-mi reproșez nimic. N-a fost penalty nici la Temwanjera, nici la Wesley, de fapt, lui Wesley trebuia să-i dau și galben pentru simulare.
E un război între doi oameni din fotbal, unul e foarte puternic, e vorba despre Adrian Porumboiu, iar al doilea sunt eu, Ionică Serea. E clar că Porumboiu a câștigat acest război.
Și dacă m-au exclus din arbitraj, care e problema? Sunt tânăr, am 39 de ani, nu 60, pot oricând să mă apuc de altceva”.
2. Arestat și condamnat în dosarul „Mită pentru arbitri”
În primăvara lui 2010, Ionică Serea a fost arestat, alături de Marius Martiș, fiind și ei acuzați în cel mai mare dosar de corupție în care a fost implicat arbitrajul românesc.
Serea a fost acuzat de procurori că a primit 21.000 de dolari, din partea omului de casă al lui Cornel Penescu, patronul lui FC Argeș, iar cel care a jucat rol de intermediar a fost Martiș. Banii erau pentru ca FC Argeș să fie ajutată într-un joc cu Steaua, pe care Serea urma să-l oficieze.
Serea și Martiș au stat în arest vreme de 5 luni, după care au fost eliberați și judecați. Decizia finală a venit în 2014, din partea magistraților de la Înalta Curte, care au confirmat verdictul dat de Curtea de Apel Ploiești: condamnați la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.
În acel moment, Serea și-a pierdut și jobul pe care îl avea de ceva timp, paznic la Penitenciarul din Focșani. Ulterior, s-a angajat ca șofer la o firmă de transport din Pitești și făcea curse externe, după care, în 2015 a decis să plece din România.
Am stat în celulă cu Serea, deși nu aveam voie să ne contactăm unul pe altul. Alături de noi erau închiși țigani, doctori, polițiști, procurori. Eu am fost puternic, am suportat bine perioada din închisoare, Serea, în schimb, a fost terminat, lipsit de viață. Unii ies de acolo pe jumătate cu capul în nori
-Marius Martiș, declarație pentru GSP în urmă cu mai mulți ani
Ionică Serea a fost 2 ani arbitru internațional
Ionică Serea a fost un arbitru de top pentru România în prima jumătate a anilor 2000. Provenea dintr-un fost fotbalist chiar bun. Fusese într-un an golgheter în Liga a II-a, când evolua pentru Focșani, după care a evoluat inclusiv în Divizia A, pentru FCM Bacău.
S-a impus repede în arbitraj și datorită faptului că în acea vreme era de departe cel mai bine pregătit central din punct de vedere fizic. Trecea fără probleme Testul Cooper și prestațiile lui i-au determinat pe șefii CCA să-l promoveze pe lista FIFA la 1 ianuarie 2004, în locul lui Sorin Altmayer.
A purtat 2 ani ecusonul internațional, după care, în 2006, a fost scos și înlocuit cu Sebastian Colțescu. I-a fost fatală prestația de la meciul Gloria Bistrița - Steaua 1-0, din finalul sezonului 2004-2005, când Gigi Becali l-a acuzat violent și a fost suspendat de CCA.
Cum arăta lista FIFA cu „centralii” României în 2005
- Alexandru Tudor
- Cristi Balaj
- Ionică Serea
- Marian Salomir
- Augustus Constantin
- Sorin Corpodean
- Alexandru Deaconu
CV Ionică Serea
- s-a născut în octombrie 1969
- a jucat fotbal în Divizia A la FCM Bacău
- a fost golgeterul seriei B1 din pe când juca la Unirea Focșani în sezonul 1993-1994: a marcat 23 de goluri
- a debutat în arbitraj în 1991, pe vremea când era fotbalist
- a promovat în lotul Ligii 1 în vara anului 2001
- primul meci arbitrat în Liga 1: Steaua - Ceahlăul 1-0, disputat în octombrie 2001
- arbitru FIFA în 2004 și 2005
- a ocupat locul 4 în clasamentul CCA pentru sezonul 2003-2004
- Absolvent al IEFS Bacău
- arbitrul care alerga, la vremea respectivă, cel mai mult la testul Cooper dintre toți „centralii” din lotul naţional, a parcurs 3.410 de metri în 12 minute la un curs al arbitrilor desfășurat la Madrid în anul 2004
- are doi copii, un băiat și o fată
{{text}}