Fotbal   •   Liga 1   •   fcsb

FCSB a schimbat strategia: a găsit o portiță prin care ar putea primi OK-ul pentru a juca în Ghencea!

FCSB a schimbat strategia: a găsit o portiță prin care ar putea primi OK-ul pentru a juca în Ghencea!

Articol de Marius Mărgărit   —  joi, 06 iulie 2023

În ultima solicitare către CSA Steaua, se precizează că FCSB a cerut "punerea la dispoziție" și nu "închirierea" arenei din Ghencea, ca până acum, pentru meciul cu Dinamo. E o variantă prin care clubul din Berceni ar evita să depindă de o Hotărâre de Guvern și poate ajunge mai ușor să joace pe noul stadion, un demers mereu eșuat pe vechea formulare

Lucrurile se complică în legătură cu posibila organizare pe "Steaua" a meciului FCSB- Dinamo, din 22 iulie, din runda a doua a Superligii. Reprezentanții suporterilor de la AS 47 au făcut deja o cerere de închiriere a arenei, pentru perioada 22-23 iulie, tocmai pentru a împiedica ca FCSB să ajungă să joace în Ghencea.

AS 47 organizează "Cupa Stelismului"

Surse apropiate fanilor au explicat că "se va organiza «Cupa Stelismului», un eveniment care se dorește ca de acum înainte să devină unul tradițional, înainte de începerea sezonului.


 Va avea loc prezentarea echipei în fața fanilor, se vor organiza și meciuri la care vor participa echipele de juniori ale Academiei dar și alte formații de la școli private de fotbal din sectoarele 5 și 6, principalele bazine de suporteri ai Stelei din București. Vor fi și meciuri între echipe ale suporterilor. Evenimentul va începe de sâmbătă, iar duminică vor avea loc partidele din fazele finale".

Cererea celor de la AS 47 nu a fost încă aprobată de conducerea CSA Steaua. Care așteaptă în primul rând un răspuns la raportul înaintat către Ministerul Apărării, în legătură cu solicitarea celor de la FCSB. Surse din cadrul ministerului susțin că în respectivul raport, comandantul CSA Steaua, Ștefan Bichir, ar fi precizat că nu este de acord cu solicitarea celor de la FCSB de a juca cu Dinamo în Ghencea. Însă acum totul depinde de ministrul Apărării, Angel Tâlvăr.

FCSB a schimbat strategia

Până acum, în toate solicitările către CSA Steaua, de a evolua în Ghencea, cei de la FCSB cereau "închirierea" arenei. La ultimul demers, pentru meciul cu Dinamo, gruparea din Berceni a schimbat strategia. A precizat că "în urma discuțiilor cu reprezentanții CSA Steaua, vă solicităm să ne trimiteți urgent draftul de contract pentru punerea la dispoziție a stadionului". 


Aceleași surse au explicat pentru gsp.ro că există o mare diferență între "închiriere" și "punerea la dispoziție", conform vechii legislații, care este încă în vigoare, atâta timp cât nu au fost publicate normele de aplicare ale noii legi pentru închirierea bazelor sportive.

Astfel, pentru "închiriere" era nevoie de o Hotărâre de Guvern, în cazul stadionului "Steaua". Era un demers mai lung și mai complicat. Dar pentru "punerea la dispoziție", lucrurile se pot rezolva mai simplu și mai rapid. Așa a procedat și FRF, când a solicitat punerea la dispoziție a arenei din Ghencea, pentru partidele de la Euro U21.

Oricum, în condițiile în care premierului Marcel Ciolacu și-a exprimat public dorința ca FCSB să poată juca în Ghencea, clubul lui Gigi Becali are mari șanse să aibă câștig de cauză, după mai mulți ani de încercări eșuate.

VIDEO Gigi Becali nu renunță la Ghencea: „Jucăm acolo meciul cu Dinamo”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.