Delegația celor de la FCSB a revenit, vineri, în România, după 10 zile de cantonament intens în Olanda. Fotbaliștii roș-albaștrilor n-au stat deloc de vorbă cu reporterii deplasați la aeroport. Au avut, în schimb, parte de surprize plăcute.
Jucătorii lui Charalambous n-au fost disponibili pentru declarații, însă gândul le stătea, oricum, în altă parte. Mulți dintre ei au fost întâmpinați de familie în zona de sosiri a aeroportului „Henri Coandă”. Vali Crețu, Panțâru și Ovidiu Popescu au avut parte de surprize: copiii acestora s-au „năpustit” pentru a-i lua în brațe îndată ce tații lor au ajuns în aeroport.
FCSB a „tras ” din greu în cantonamentul din Olanda
Au fost 10 zile pline de antrenamente, fizice, dar și tactice, la care s-au adăugat și două jocuri de verificare, cu adversari foarte tari, Anderlecht (2-5) și PAOK Salonic (1-1). Acesta e pe scurt stagiul de pregătire pe care FCSB l-a realizat în Olanda.
La capătul cantonamentului se pot trage niște concluzii. Care sunt împărțite în puncte forte și puncte slabe pe care vicecampioana le are, cel puțin în acest moment, înainte de startul noului campionat. Vezi AICI analiza detaliată a reporterilor care au însoțit FCSB în cantonamentul din Apeldoorn.
Debutul roș-albaștrilor în noul sezon se va produce peste nouă zile, pe 16 iulie, când FCSB o înfruntă, în deplasare, pe FCU Craiova 1948.
{{text}}