Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, i-a nominalizat pe doi dintre fotbaliștii care l-au impresionat în cantonamentul de 10 zile din Olanda. MM s-a orientat către două nume-surpriză: fundașul central Denis Haruț și puștiul de 17 ani George Gogescu, folosit ca „închizător” în meciurile amicale cu Anderlecht (2-5) și PAOK (1-1).
În primul rând, oficialul roș-albaștrilor a scos în evidență prestațiile stoperului Denis Haruț, 24 de ani, cel care, cel puțin pentru moment, e titular în defensivă. Haruț va alcătui alături de Dawa cuplul de fundași centrali și are postul de titular asigurat, măcar până-n momentul în care sud-africanului Ngezana va fi 100% apt de joc.
MM Stoica e încântat de Denis Haruț: „Dacă începe bine, va fi titular 100%”
„Îmi place foarte mult Haruț. Cred că, dacă va începe bine sezonul, va fi titular 100%. Are cel mai bun picior dintre toți trei, e mai bun și decât era Iulian Cristea pe construcție”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
La Ngezana nu e o problemă fizică, e o problemă de adaptare. A venit de pe alt continent, după o călătorie de 11.000 de kilometri sau cât au fost. Nu se pune problema să înceapă acum. Noi i-am văzut calitățile lui Ngezana. Nu mai pot eu de ștampilele puse de unii în privința lui. Dar îi vezi calitățile fizice! N-ar fi trebuit să joace deloc (n.r. - în amicalul cu PAOK, 1-1), abia venise. El nu știe pe nimeni. Băieții l-au ajutat să se adapteze.
- Mihai Stoica, despre Ngezana
Mihai Stoica: „Gogescu arată foarte, foarte bine”
Celălalt fotbalist care l-a impresionat pe MM Stoica în cele 10 zile de cantonament e mijlocașul defensiv George Gogescu. Deși e conștient că puștiului i-ar fi imposibil să se impună în acest moment, oficialul de la FCSB subliniază potențialul fotbalistului crescut în propria academie:
„Am avut o surpriză foarte plăcută cu Gogescu, el a fost folosit și cu Anderlecht, și cu PAOK. Foarte bun, foarte, foarte serios. E născut în 2005, împlinește 18 ani în august.
Gogescu arată foarte, foarte bine, problema e că acolo sunt deja Șut, Lixandru și mai pot fi folosite acolo și variante care pot juca acolo. O să vedem ce facem cu el. 2005, anul lui, e un an care se caută mult pentru cluburile din Liga 2.
Dar noi o să lăsăm jucători să plece (n.r. - împrumut) doar pe poziția pe care joacă la noi. În niciun caz nu va merge Gogescu să joace cine știe ce post pe la Liga 2”.
{{text}}