Potrivit AS, Florin Andone (30 de ani), care în sezonul trecut a jucat pentru Las Palmas, este dorit de Racing de Ferrol. Antrenorul Cristóbal Parralo are încredere în el, avându-l elev la Deportivo și mizează pe experiența lui în LaLiga și Premier League.
Florin Andone schimbă iarăși echipa. După ce s-a despărțit de Las Palmas, pentru care a marcat două goluri în 19 de partide din sezonul trecut, atacantul de 30 de ani se află pe lista de achiziții a unei echipe nou promovate în Segunda Division.
Cotidianul AS scrie că „jucătorul român a fost un fotbalist foarte important în perioada în care Cristóbal Parralo o antrena pe Deportivo și contează pe încrederea acestuia. Are experiență în LaLiga, acumulată la Córdoba, Deportivo și la Cádiz, pe lângă sezoanele prinse la Brighton în Premier League și la Galatasaray în Turcia, fără însă a oferi cea mai bună versiunea a sa și a avea continuitatea necesară”.
Florin Andone este liber de contract de la 1 iulie
Aceeași sursă menționează că Andone vrea să continue în Spania și Racing de Ferrol ar putea fi o opțiune apetisantă pentru ambele părți. Atacantul este liber de contract de la 1 iulie și recent s-a mai scris că de serviciile sale s-a interesat și Atletico Baleares, pentru care a mai jucat acum 10 ani, reușind 12 goluri în 34 de partide, în liga a treia.
Cariera lui este în cădere liberă. După plecarea de la Deportivo La Coruna, în 2018, românul nu a reușit să-și găsească locul la nicio formație pentru care a mai jucat, fiind mai mult rezervă.
Florin Andone s-a devalorizat de șase ori în 5 ani
Și cota sa de piață a înregistrat o scădere exponențială. Dacă în 2018 valora 5 milioane de euro, acum a ajuns la 800.000, conform portalului transfermarkt.com. Deși evoluțiile sale din sezonul trecut nu au convins, Las Palmas a promovat în elita Spaniei, terminând campionatul pe locul 2, la egalitate cu Levante, ocupanta locului 3, dar rezultatele din meciurile directe i-au fost favorabile.
În 2023 a avut din nou probleme medicale, suferind o fractură a metatarsianului trei de la piciorul stâng și a lipsit mai bine de o lună. N-a fost decât de cinci ori titular la Las Palmas, oricum mai bine decât s-a descurcat la Cadiz, unde a prins 173 de minute adunate din cinci partide, fără vreo realizare.
{{text}}