Fotbal   •   Nationala   •   Coman ratează EURO! Edi Stăncioiu convocat de Piţurcă

„Sper ca Dani să treacă peste aceste momente, iar la mondiale să fie titular"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 24 mai 2008

Citeste si...
  • · 
  • · 
  • · 
  • · 
  • · 
  • · 

Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a declarat sâmbătă, pentru NewsIn, că îi pare foarte rău că Dani Coman va rata Campionatul European, dar este încrezător că portarul va reveni şi va fi titular în poarta naţionalei, dacă aceasta se califică la Campionatul Mondial din 2010.



"Încă nu am apucat să stau de vorbă cu Dani, dar o să îi dau un telefon cât mai curând. Am discutat doar cu Dan Apolozan (n.r. )care mi-a spus despre ce e vorba şi care e situaţia", a declarat Constantin Zotta.



"Se pare că ghinioanele nu pleacă de lângă Dani Coman, nu poate să scape de ele, şi ne pare tare, tare rău. E mare păcat, mai ales că a muncit atât ca să ajungă aici. Regret foarte mult şi îi doresc tot binele din lume. Este un băiat tare, cu caracter şi sper să treacă peste aceste momente, iar la Campionatul Mondial să îl vedem titular în poarta naţionalei", a adăugat oficialul Rapidului.



Portarul Dănuţ Coman va rata turneul final al Campionatului European de luna viitoare, după ce a suferit vineri o fractură a degetului mare al mâinii stângi, iar locul său în lotul naţionalei va fi luat de Eduard Stăncioiu.



sursa NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.