Farul - Sepsi 0-1. Desemnat MVP-ul Supercupei, Marius Ștefănescu a fost în centrul atenței și la interviurile acordate la final. Colegii l-au stropit cu șampanie și s-au năpustit asupra lui chiar în timp ce mijlocașul covăsnenilor se afla în fața camerelor TV.
- Sepsi Sf. Gheorghe a cucerit Supercupa României după un succes la limită reușit în fața campioanei Farul, scor 1-0. Covăsnenii s-au „abonat” la trofee în ultimele două sezoane, iar în vitrina clubului ajunge cea de-a patra cupă din ultimii doi ani.
Ștefănescu, 24 de ani, care ajunge la patru trofee în tricoul lui Sepsi, speră că ascensiunea covăsnenilor va continua și-n anii următori și explică unde s-a făcut diferența în meciul contra campioanei.
„Suntem fericiți, mă bucur că am început sezonul cu dreptul. Sperăm ca anul viitor să luăm alt trofeu. Am obținut patru trofee în doi ani. Nu vreau să ne oprim aici și sper să mai cucerim și altele.
Am început meciul timorați, s-a văzut că a fost o finală. Dar am început mai bine repriza a doua, am și marcat, apoi am încercat să mai frutificăm șansele avute pe contraatac. A făcut diferența faptul că noi n-am schimbat aproape niciun jucător față de sezonul trecut.
Am schimbat antrenorul, dar, în principiu, suntem aceiași jucători. Mă bucur că am reușit să începem cu dreptul sezonul”, a afirmat Ștefănescu, la flash-interviul de la DigiSport.
Laszlo Dioszegi, one-man-show la festivitate + gest superb al fanilor lui Sepsi
Fiesta câștigătorilor a început la festivitatea de premiere.
De la bucuria lui Sepsi n-avea cum să lipsească patronul Laszlo Dioszegi: omul din fruntea clubului a cântat și a sărit alături de fotbaliștii echipei, la fel cum procedase și la precedentele succese interne.
Bucuria a fost la cote maxime în sectorul ocupat de fanii lui Sepsi. Suporterii veniți de la Sfântu Gheorghe au cântat minute în șir alături de favoriții lor, însă și-au găsit timp și pentru a-i scanda numele lui Gică Hagi, unul dintre cei mai mari fotbaliști români ai tuturor timpurilor.
{{text}}