David Popovici a fost vizitat la sfârșitul lunii martie, la București, de mai mulți jurnaliști de la publicații și televiziuni importante din Europa, printre care Gazzetta dello Sport, Corriere della Sera, AS, Marca, RAI. Recordmanul mondial i-a impresionat pe reprezentanții media. La 4 luni după vizita în România, El Pais a publicat un amplu reportaj cu românul. Iată cele mai interesante declarații.
David a mărturisit că nu îi place să complice lucrurile: „Simt că locul meu este în apă. Există o artă a simplității. Pentru a face ceva să pară foarte simplu trebuie să stăpânești cu atenție ceea ce este mai complicat. Îi admir mai mult pe bucătarii care reușesc să facă mâncăruri foarte simple să aibă un gust minunat decât pe cei care fac mâncăruri extrem de complicate cu ingrediente exotice care au un gust ciudat. Este nevoie de mai multă tehnică pentru a fi excelent la ceea ce e simplu. Pentru că nimic nu este cu adevărat simplu”.
David Popovici: „De multe ori, în timpul antrenamentelor sunt mai obosit decât în timpul curselor”
Campionul mondial la 100 și 200 de metri liber spune că nu-i place să facă diferența între antrenamente și competițiile oficiale. Depune același efort pentru a rămâne permanent conectat la ceea ce face.
„Poate că pentru mine este mai ușor în comparație cu alți înotători, dar pentru mine fiecare sesiune de antrenament este la același nivel de efort. Durerea nu se schimbă niciodată. Doar dacă înveți din acea durere poți trece pragul în timpul competiției. Cred că în capul meu există un fel de scală de măsurare a durerii. De multe ori, în timpul antrenamentelor sunt mai obosit decât în timpul curselor. Dacă cunoști personal această durere, eviți să fii surprins și paralizat atunci când, în mijlocul competiției, simți că încep să-ți ardă mâinile și că ți se desprind picioarele de glezne”.
Înalta performanță, într-adevăr, este destul de plictisitoare. Nouăzeci și nouă la sută din timp te antrenezi. Concurezi de trei sau patru ori pe an, așa că îți petreci cea mai mare parte a timpului uitându-te la o linie neagră de pe fundul unei piscine și respirând din când în când. Trebuie să gestionezi această plictiseală. Dacă ai un «de ce», poți suporta aproape orice «cum», ceea ce mulți oameni numesc sacrificii. Eu le numesc alegeri. Eu aleg să nu-mi petrec timpul petrecând sau dormind nouă sau zece ore. Opt ore mi se pare prea mult. Da, mă consider diferit.
- David Popovici
Avertismentul mamei despre „pericolul de a fi ca toți ceilalți”
Succesele răsunătoare pe care le-a avut până acum crede că se datorează dorinței de a fi tot mai bun, dar și priceperii antrenorului Adrian Rădulescu: „Nu vreau să fiu ipocrit. Sincer, înțeleg că oamenii nu-și pot imagina să facă aceleași lucruri pe care le fac eu. Dar toată lumea are un rol. Acesta este al meu. Întotdeauna am vrut să ies în evidență. Mama mea m-a avertizat asupra pericolului de a fi ca toți ceilalți, asupra consecințelor de a face parte dintr-un grup prea mare. Asta s-a transpus în stilul meu. Antrenorul meu și-a dat seama imediat că nu făceam totul corect din punct de vedere convențional Mai ales pentru probele în care înot de obicei, 100 și 200 liber. Dar nu a încercat să mă schimbe. Chiar și astăzi lucrez exact mișcările pe care le făceam când eram copil”.
David nu este un produs al unui program național de înaltă performanță. Avea 10 ani când l-am dus la Aquateam, clubul care a câștigat cele mai multe competiții din București. Două săptămâni mai târziu, ne-am dus să vorbim cu antrenorul:
«Totul e în regulă?»
«Nu prea», ne-a spus el,
«David nu este atent, face glume tot timpul, tot pune întrebări și sare peste exerciții. Ne pare rău, dar nu este ceea ce căutăm noi». El era cel mai indisciplinat din grup. L-au coborât la un nivel inferior. L-am dat pe mâna unui antrenor foarte tânăr, pentru că cei mai buni antrenori l-au respins.
- Mihai Popovici, tatăl lui David
Dacă îl pui pe David într-o bulă, vei avea o problemă pe termen lung. El este un băiat. Are 18 ani. Vrea să-și ia permisul de conducere. Îi plac lucrurile care le plac altor copii. Este sănătos pentru tine să fii singur în piscină? Trebuie să te adaptezi la orarul școlii. Nu ar fi corect față de copii să ai pretenția ca David să aibă bazinul doar pentru el. Copiii merită să aibă o legătură cu David.
- Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici
David Popovici, despre dorința de a-și folosi imaginea pentru a promova România
Așa cum a mai spus și în interviurile acordate Gazetei, David le explică și spaniolilor că nu vrea să plece din România: „Vreau să studiez în București. Vreau să protejez chimia pe care o am cu antrenorul meu. Îmi plac oamenii din jurul meu, îmi place atmosfera, îmi place acest oraș, îmi place Bucureștiul, e ciudat. Îmi place să mă plimb cu bicicleta prin el. Este atât de mare încât mă tot pierd. Găsești clădiri frumoase și gigantice, palate vechi și dărăpănate, clasice, latine și din perioada comunistă, perioadă din care nu ne-am revenit pe deplin. Multă opulență, mulți oameni fără adăpost care nu au unde să își petreacă noaptea și mulți oameni bogați care încearcă să se laude cu banii lor, ca și cum asta ar însemna ceva...
Vezi mai multe supermașini în București decât în Milano...! Sunt o mulțime de lucruri de reparat aici. În cele din urmă, aș vrea să fiu o voce care să ajungă la oamenii care au nevoie de ajutor. Cred că pot să-mi folosesc imaginea pentru a face ceva bine în țara mea”.
David Popovici, despre definiția fericirii: echilibru, minte și inimă
Popovici a vorbit cu spaniolii despre ce și cine îl inspiră și despre fericire.
„Epicur, Seneca și mai ales Marcus Aurelius m-au ajutat să găsesc fericirea. Nu este genul de fericire convențională despre care se vorbește acolo. Nu există râs, nu există lacrimi, nu există zâmbet de la o ureche la alta. Este fericirea care vine din împlinire. Aceasta este definiția fericirii pentru mine: când găsesc echilibrul între lucruri și contează doar ceea ce am în minte și în inimă. Când mă simt bine la antrenament și în competiție, indiferent de rezultate.
Fiecare cursă este unică și este o șansă de a arăta la ce ai lucrat. Nu este o demonstrație de putere. În marea schemă a lucrurilor, lumea nu se va schimba deloc dacă voi câștiga 300 de medalii olimpice. Ceea ce ar avea un impact este cum și ce aleg să expun prin munca mea, ce îi fac pe oameni să simtă și ce mesaje pot transmite. Asta ar lăsa o amprentă: să-mi folosesc imaginea și vocea pentru o cauză mai mare. Înotul este doar profesia mea. Victoria și înfrângerea fac parte din portofoliul meu. Vreau să fiu mai mult decât atât.
Poate sună pretențios, totul s-a întâmplat brusc. Oamenii mă recunosc pe stradă. Trebuie să mă adaptez și să mă gândesc serios la ceea ce contează pentru mine: este vorba cu adevărat despre înot? Da, dar ceea ce contează cu adevărat este să fac bine prin înot. De exemplu, să-i învăț pe oameni să fie fericiți prin sport: «Faceți ceva! Mișcați-vă corpurile, pentru că veți fi închiși în ele pentru tot restul vieții!»”.
Iubita i-a ales simbolul care să-l reprezinte
Lui David, sponsorul, Arena, i-a cerut să aleagă un animal care să-l reprezinte în linia de echipament: „M-am gândit mult: să fiu un rechin, un vultur? M-am gândit la ceva alfa. Prădător Apex (n.r. - specie de animal aflată în partea de sus a lanțului lui trofic). Ce ar trebui să fiu? O balenă ucigașă? O orcă? Un crocodil...? Apoi, prietena mea mi-a sugerat o idee, și nu-mi place să recunosc, dar ea a propus o libelulă. O insectă. Frumoasă și delicată. Alunecă fără efort pe suprafața apei. Nici nu înoată, nici nu stă complet în aer.
Prietena mea mi-a spus că arăt ca o libelulă. Ele sunt rapide, sunt buni prădători pentru mărimea lor și sunt creaturi inteligente. Nu trăiesc doar prin forță brută. Îmi place să cred că mă comport ca o libelulă: alunecând fără efort. Cea mai frumoasă parte a înotului este că mă face să mă simt ușor și să uit de lucrurile rele din viață, de trecut, de viitor și de stres, care este o realitate care ne acaparează mai devreme sau mai târziu”.
David Popovici urmează să concureze la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, care se desfășoară între 23 și 30 iulie.
{{text}}